Florin PAIU
Un minor în vârstă de 16 ani, din Poiana Stampei, este anchetat penal pentru patru infracțiuni după ce a fost implicat și într-un accident rutier care se putea transforma într-o nenorocire, având în vedere unde și cum s-a produs.
Polițiștii de la Vatra Dornei au continuat cercetările după o sesizare din data de 10 noiembrie, efectuată după ora 22.00, prin care erau anunțați că ,,o persoană a intrat cu mașina în stâlpul de electricitate”.
Echipa operativă deplasată la fața locului a găsit un minor de 16 ani, din Poiana Stampei, care condusese un autoturism Audi pe raza comunei de domiciliu.
Minorul acuza și leziuni, fiind transportat la spital.
Din cercetările de la fața locului a rezultat că, în timp ce rula pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, minorul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, mașina intrând pe contrasens, iar apoi ieșind în afara drumului și izbind-se de un stâlp de electricitate.
Din fericire, nici o altă mașină nu s-a aflat în fața autoturismului Audi scăpat de sub control.
Polițiștii au constatat că minorul care a fost implicat în accident era băut, rezultatul fiind concentrația de 0.66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Evident, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Din cercetări a mai rezultat că minorul a sustras autoturismul în scop de folosință, de la un consătean.
În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă” ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ,,conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, și „furt în scop de folosință”, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Vatra Dornei.