Monitorul de Suceava Soluție

Un individ care și-a omorât colegul de pahar va sta 14 ani la pușcărie

Sandrinio NEAGU

Un individ care și-a omorât colegul de pahar și-a aflat vineri pedeapsa pe care o are de executat. Tribunalul Suceava l-a găsit vinovat pe Daniel Maxim, de 35 de ani, pentru infracțiunea de omor și l-a condamnat la 14 ani de închisoare. De asemenea, are de plătit către rudele decedatului și despăgubiri morale de 10.000 de euro. Soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.

Crima s-a produs într-o duminică de la finalul lunii martie a acestui an. În acea seară, în jurul orei 19.00, un echipaj medical a fost chemat de o femeie pentru a interveni să ajute o persoană de la o casă din Câmpulung Moldovenesc. Potrivit primelor date, persoana în cauză avea mai multe lovituri în zona feței. Cu alte cuvinte, exista suspiciunea de omor, dar, în același timp, persoana decedată, identificată în persoana lui Valentin Pașcan, de 46 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, putea să se fi lovit prin cădere.

La fața locului au fost chemați polițiștii de Serviciul de Investigații Criminale de la IPJ Suceava și un procuror criminalist. În final, s-a constatat că este vorba de omor. Din informațiile adunate, s-a stabilit că Pașcan locuia împreună cu un alt bărbat, Daniel Maxim. Cei doi nu aveau niciun loc de muncă și duceau o viață dezorganizată, pigmentată cu dese partide de beție. La fel s-a întâmplat și pe 30 martie, numai că de această dată între cei doi a intervenit un scandal în urma căruia Daniel Maxim l-a lovit de mai multe ori în zona capului pe colegul de pahar, lovituri în urma cărora Valentin Pașcan a murit.

Agresorul a fost prins tot în Câmpulung Moldovenesc și a recunoscut fapta. Pe numele său a fost emisă ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de ”omor”, iar de atunci nu a mai ieșit din spatele gratiilor.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.