Monitorul de Suceava

Un fost manager al Spitalului Rădăuți, dar și directorul medical al instituției, duși la audieri la DNA

Sandrinio NEAGU

Un fost manager al Spitalului Municipal Rădăuți, medicul anestezist Flaviu Sima, dar și actualul director medical al spitalului, doctorul Liviu Dubei, au fost aduși miercuri la audieri la sediul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava.

Locuințele acestora, dar și birourile de la spital le-au fost percheziționate în cursul zilei de miercuri, 16 octombrie, într-un dosar care privește fapte de corupție.

La audieri au mai fost aduși și alți angajați ai Spitalului Municipal Rădăuți. Este vorba de angajări în urma unor concursuri măsluite, dar și șpăgi luate de o serie de doctori.

Pentru a documenta acest caz, procurorii DNA Suceava au efectuat nu mai puțin de 108 percheziții, iar faptele s-au petrecut în perioada 2023-2024. Au fost vizate trei instituții publice, două sedii ale unor persoane juridice de drept privat și 82 de domicilii ale unor persoane fizice.

Cele trei instituții publice sunt IPJ Suceava, Spitalul Municipal Rădăuți și Colegiul Tehnic Rădăuți. În cazul IPJ Suceava, ancheta vizează un polițist de la Milișăuți care ar fi luat șpăgi de la șoferi cu probleme, fie conducere fără permis, fie conducere sub influența alcoolului.

La spitalul din Rădăuți sunt vizate angajări pentru brancardieri și infirmieri, concursuri care ar fi fost măsluite, dar și acte de luare de mită din partea unor medici pentru intervenții medicale.

Ancheta de la Colegiul Tehnic Rădăuți are în atenție șpăgi luate la angajare pentru diferite persoane.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Rădăuți, dr. Alina Cigoli, medic specialist medicină de urgență, a declarat că miercuri dimineață la unitatea medicală au venit Jandarmeria, DNA și DGA și „s-au efectuat percheziții atât în cabinetele de consultații, în vestiare, în cabinetele private și la domiciliul unor persoane vizate”. Dr. Cigoli a precizat că în spital activitatea s-a desfășurat în limite normale, inclusiv în UPU, dar „ușor îngreunată în compartimentul internărilor de zi pentru că o persoană a fost ridicată pentru percheziții la domiciliu”. „Nu avem alte informații, așteptăm rezultatul anchetei”, a mai spus purtătorul de cuvânt al spitalului din Rădăuți.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.