Sandrinio NEAGU
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Straja, care este angajat al unei firme din Marginea, a ajuns la spital cu fracturi la ambele picioare. Incidentul care a dus la spitalizare s-a petrecut vineri după-amiază într-o zonă împădurită denumită Pârâul Pietrele Muierii. Bărbatul a tăiat un arbore, iar în cădere acesta l-a surprins și l-a lovit peste picioare. Totul a fost observat de un coleg care lucra în aceeași zonă. Rănitul a fost luat și dus la sediul societății din Marginea, de unde a fost preluat de o ambulanță, unde i s-a spus diagnosticul „fractură bilaterală gambe”. Echipajul medical i-a acordat primul ajutor și apoi l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuți. Bărbatul rănit nu consumase alcool, iar pe fir au intrat și inspectorii ITM, care vor trebui să stabilească dacă acest accident de muncă s-a produs strict din cauza drujbistului sau dacă au fost încălcate o serie de prevederi care țin de securitatea în muncă.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Noiembrie 2022.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.