Monitorul de Suceava

Un consilier de la Garda Forestieră și 26 de administratori de firmă, judecați pentru că au jonglat cu material lemnos de peste 400.000 de euro

Sandrinio NEAGU

Un consilier superior de la Garda Forestieră Suceava, dar și 26 de administratori de firme, au fost trimiși în judecată după ce au jonglat cu material lemnos în valoare totală de peste două milioane de lei (400.000 de euro), fără TVA. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Dănuț Adrian Pavel a intrat în sistemul SUMAL 2.0, gestionat de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor Serviciul Monitorizare Informatică a Trasabilităţii Materialului Lemnos în Silvicultură şi a făcut o serie de modificări ilegale.

”A operat, cu intenţie, fără drept, un număr de 199 avize de însoţire a materialului lemnos, prin accesarea neautorizată şi modificarea în serverul SUMAL 2.0, a status-ului acestora din "expirat" în "anulat" iar ca urmare a modificării status-ului în anulat, cantitatea totală de material lemnos aferentă unui număr de 132 din cele 199 de avize, respectiv 3.213,53 mc, în valoare totală de 2.036.946 lei (fără TVA), a reintrat scriptic în stocul/gestiunea depozitelor operatorilor economici vânzători/emitenţi, deşi faptic lemnul a fost livrat destinatarilor, fiind creată astfel o provenienţă. Ilegală”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Faptele s-au petrecut în perioada 25 mai 2021 – 30 ianuarie 2023.

Dănuț Adrian Pavel va fi judecat pentru comiterea infracțiunilor de "acces ilegal la un sistem informatic" (200 de acte materiale) și ”fals informatic”.

Cei 26 de administratori ai unor societăţi comerciale specializate în domeniul prelucrării şi transportului de material lemnos vor fi judecați pentru comiterea infracţiunilor de ”complicitate la acces ilegal la un sistem informatic” şi ”complicitate la fals informatic”.

Procurorii au făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate in nici un fel să infrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.