Monitorul de Suceava

Un bărbat și o femeie, reținuți pentru trafic de droguri de mare risc

Sandrinio NEAGU

 

Un bărbat și o femeie au fost reținuți în cursul zilei de miercuri, 16 octombrie, și sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, Ioan Cîrciu, de 44 de ani, și Georgeta Mucea, de 31 de ani, în 2023 și 2024, ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal) și substanță psihoactivă (2MMC).

Pentru a documenta acest caz, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava au efectuat 8 percheziții domiciliare în diferite locații din județ.

Cu această ocazie, au fost descoperite și ridicate mai multe ambalaje și pungi conținând substanțe solide și substanțe vegetale, peste 14.400 de pliculețe autosigilante, două cântare electronice de precizie, sume de bani în lei și valută, bijuterii, precum și alte probe.

Cele două persoane reținute urmau să fie duse joi în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.

Anchetatorii au mai făcut precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 17 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.