Monitorul de Suceava Acțiune DIICOT

Un bărbat care a ispășit o condamnare pentru omor, săltat acum pentru droguri găsite în planșeul locuinței

Florin PAIU, Sandrinio NEAGU

Procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au descins în cadrul acțiunii ”Ziua Z” și în zona Straja, unde s-a acționat pentru prima dată față de traficanți de droguri. Dacă până acum la Straja infracțiunea obișnuită era contrabanda cu țigări, acțiunea de miercuri confirmă că și la Straja se făcea trafic de droguri, inclusiv droguri de mare risc. 

Ioan Cîrciu, de 44 de ani, și Georgeta Mucea, de 31 de ani, sunt acuzați că în 2023 și 2024 ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal) și substanțe psihoactive (2MMC).

Cei doi sunt concubini, iar bărbatul care acum are 44 de ani a fost condamnat acum aproximativ 20 de ani la 15 ani de închisoare pentru un omor comis în loc public.

În cadrul perchezițiilor de miercuri, polițiștii de la ”Antidrog” au găsit pliculețe cu substanțele interzise în plafonul dintr-o cameră a locuinței din Straja a celor doi.  

În punguțe se aflau diferite tipuri de substanțe susceptibile a fi din categoria drogurilor de mare risc, substanțe care urmează a fi analizate într-un laborator de specialitate.

Pentru a documenta acest caz, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava au efectuat 8 percheziții domiciliare.

Cu această ocazie, au fost descoperite și ridicate mai multe ambalaje și pungi conținând substanțe solide și substanțe vegetale, peste 14.400 de pliculețe autosigilante, două cântare electronice de precizie, sume de bani în lei și valută, bijuterii, precum și alte probe.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani și femeia de 31 de ani au fost reținuți în arest pentru 24 de ore, iar joi procurorii de la DIICOT au solicitat arestarea preventivă a celor doi.

Tribunalul Suceava a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a inculpaților Ioan Cîrciu și Georgeta Mucea, pentru săvârșirea infracțiunilor de „deținere de droguri de mare risc, fără drept”, și ”efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”.  

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.

Anchetatorii au mai făcut precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.