Monitorul de Suceava

Un bărbat a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău la volan și a intrat într-un cap de pod

Sandrinio NEAGU

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Hârtop, a ajuns la spital sâmbătă după-amiază. Acesta se afla la volanul unui autoturism marca VW și se deplasa pe DJ 208C, dinspre Hârtop spre Vulturești. La un moment dat i s-a făcut rău, iar mașina a intrat într-un cap de pod, iar bărbatul a rămas prizonier în interior.

Echipajele de salvare au reușit să îl scoată dintre fiarele contorsionate, iar după stabilizare l-au transportat la spital pentru tratament de specialitate. La spitalul din Fălticeni a fost diagnosticat cu ”traumatism cranio-cerebral, plagă contuză sprâncenară dreapta, edentație parțială postraumatică”, iar după consult și primele îngrijiri s-a decis transferul la Spitalul Clinic de Urgență Suceava. Polițiștii l-au testat pe șofer și cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La fața locului au intervenit pompierii militari din Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 25 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.