Adelina TALPALARIU
Răzvan Stoica și vioara Stradivarius Ex-Ernst 1729 ajung vineri, 22 noiembrie, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, în cadrul proiectului „Un Stradivarius în școli”, stagiunea 2024-2025.
Elevii vor avea acces deopotrivă la un repertoriu impresionant, accesibil, atent curatoriat, și la unul dintre cei mai versatili interpreți ai viorii din secolul 21, iar la finalul concertului vor intra în dialog cu artiștii, în cadrul sesiunilor de întrebări și răspunsuri.
„Fundația Culturală Gaudium Animae are bucuria să anunțe lansarea, luna aceasta, a unei noi stagiuni de muzică clasică din cadrul proiectului educațional <Un Stradivarius în școli>, 2024-2025. Programul de concerte este susținut de virtuozul violonist Răzvan Stoica – ambasadorul Fundației Culturale Gaudium Animae – la vioara sa, Stradivarius Ex-Ernst 1729, și de pianista Andreea Stoica”, anunță organizatorii.
În program:
· Ludwig van Beethoven – Allegro, partea a I-a din Sonata primăverii nr. 5 op. 24 în Fa major pentru vioară și pian;
· J.S. Bach – Siciliana BWV. 998 (arr. Răzvan Stoica);
· Niccolò Paganini – Variațiuni pe tema „Non più mesta accanto al fuoco” după Cenerentola de Rossini;
· Ciprian Porumbescu – Balada pentru vioară și pian op. 29
„Ne dorim să avem public în sălile de concert și peste 10, 15 ani, iar prin acest proiect apropiem tinerii de muzica clasică, într-un mediu familiar lor”, a anunțat Răzvan Stoica.
· Muzică clasică pentru elevi
Potrivit organizatorilor, lansat în 2023 și ajuns la a doua stagiune, proiectul educațional „Un Stradivarius în școli” își propune să cultive, în rândul tinerei generații, o dragoste autentică pentru muzica clasică și să deschidă tinerilor noi orizonturi către o lume artistică rafinată.
Muzica are puterea de a stimula imaginația și creativitatea, oferind tinerilor o modalitate unică de a se exprima și de a-și explora emoțiile.
Muzica clasică, un „gen muzical” care, de fapt, a rezistat mai bine de 500 de ani, poate fi apreciată de un public mult mai larg, în ciuda falsei percepții că ar fi intimidantă și greu de înțeles, perspectivă ce apare tocmai dintr-o lipsă de expunere și de familiaritate.
Noua stagiune „Un Stradivarius în școli”, 2024-2025, propune 27 de concerte la nivel național, ce vor fi tot atâtea experiențe interactive pentru elevi, care vor participa activ și vor intra în dialog cu artiștii.
Răzvan Stoica, câștigătorul titlului „Cel mai bun violonist din Europa sub 28 de ani” în anul 2013, este un adevărat maestru al artei interpretative violonistice, capabil să inspire și să încânte pe oricine are șansa de a-l asculta, motiv pentru care i-a fost oferită vioara Stradivarius „Ex-Ernst”, în anul 2009, în urma câștigării Marelui Premiul al Concursului „Strad Prize” din Salzburg, Austria.
Vioara „Ex-Ernst” a fost realizată de lutierul italian Antonio Stradivarius în 1729, la sfârșitul Perioadei sale de Aur. În întreaga lume au rămas mai puțin de 650 de viori făurite de el, dintre care majoritatea sunt deținute de colecționari ce nu le expun public și nu permit folosirea lor.
„Un Stradivarius în școli” este un proiect educațional gratuit pentru toți tinerii din școlile și colegiile românești, organizat de Fundația Culturală Gaudium Animae cu sprijinul Grup ETA.