Tiberiu COSOVAN
Umoristul bucovinean Constantin Tiron, care a participat în zilele de 14-15 august a.c. la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Naţional de Umor „Scena lu’ Tănase” de la Techirghiol, a obţinut Trofeul Festivalului şi a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga sa activitate.
Trebuie subliniat faptul că umoristul din Câmpulung Moldovenesc (care scria recent în primul număr al revistei „Însemnări Bucovinene” că „umorul nu e băşcălie”) a fost singurul premiant al festivalului şi, aşa cum am aflat de la el, acesta este cel de-al 358-lea premiu obţinut la secţiunea de interpretare la numeroasele festivaluri-concurs la care-a participat pe parcursul îndelungatei sale cariere de umorist.
Constantin Tiron a venit de la Techirghiol şi cu un portret realizat de graficianul satiric Leonte Năstase, care a fost caricaturistul de serviciu al festivalului, întrucât s-a prezentat cu o expoziţie personală şi a executat, la cerere, portretele caricaturizate ale participanţilor.
Chiar dacă la începutul acestui an umoristul bucovinean spunea că a cam venit timpul să se retragă de pe scenă, şi-a propus să participe în această toamnă la festivalurile naţionale de umor „Burduful de Aur”, de la Sibiu, şi „Ceapa de Aur”, de la Făgăraş.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 August 2016.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.