Monitorul de Suceava Comunicat

Uite de asta ați pierdut, Gheorghe Flutur! Și de asta veți pierde și pe 1 decembrie!

 

Niciodată nu v-ați asumat pierderile, eșecurile, domnule Flutur.

De fiecare dată încercați să găsiți scuze și dați vina pe alții.

Inventați autobuze aduse de PSD la mitingul AUR, alianțe secrete și tot felul de baliverne pe care nici măcar membrii PNL nu le mai cred.

Știe toată lumea că singurele autobuze cu oameni aduși la mitinguri în centrul Sucevei au fost plătite de PNL, când v-a venit generalul Ciucă și ați fost înscăunat de colegul Rareș Bogdan “voievod al județului Suceava”.

Un împărat la Cotroceni și un voievod la Suceava.

Și când ați pierdut „tronul”, ce-a făcut voievodul? A început să găsească scuze și vinovați.

Prima oară ați scos varianta cu primarul Ion Lungu, că din cauza lui ați pierdut.

Cât de tare îi desconsiderați pe suceveni când mințiți - și vreți să vă și creadă - că mii și mii dintre ei ascultă orbește de un singur om și votează fix cum le spune acesta?

Și dacă, prin absurd, ar fi stat lucrurile așa, sincer, acel om ar fi trebuit să fie președintele PNL Suceava. Nu dumneavoastră.

Realitatea pe care nu vreți pur și simplu să o vedeți este că dumneavoastră ați pierdut alegerile și, în loc să plecați acasă, așa cum ați spus și așa cum și-au dorit sucevenii, ați început să inventați scenarii cu mii și mii de oameni care au votat la comandă.

E o jignire, nu împotriva PSD, ci la adresa locuitorilor acestui județ.

Apoi, ați venit cu altă placă: “alianța de la Bosanci”.

Păi nu voi, liberalii, ați vrut și ați reușit să-l înlăturați din cursa pentru președinția CJ pe candidatul AUR?

Ați fi vrut să vă mai și voteze susținătorii lor după aceea?

Vedeți, la experiența dumneavoastră politică, să jigniți zeci de mii de suceveni, desconsiderându-le opțiunile politice și dreptul de a alege, e poate cea mai mare greșeală pe care ați făcut-o și în care stăruiți fără pic de rușine.

Doar pentru că nu vreți să recunoașteți că ați pierdut. Orgoliul dumneavoastră, vanitatea v-au făcut să nu mai aveți nici o reținere.

Uite, de asta, domnule Flutur, veți pierde și alegerile de pe 1 decembrie.

Există totuși și un lucru bun în asta, să știți.

În sfârșit vă puteți retrage la palat. Știți dumneavoastră care.

Nu la palatul în care s-au băgat 7 milioane de euro.

Ală e rezervat de Ciucă al vostru pentru tătucul lui și al PNL. 

Cât de curând, alți doi foști, pe lângă dumneavoastră, după alegerile parlamentare și prezidențiale.

Biroul de presă PSD Suceava

 

Comandat de PSD – OJ Suceava

Realizat de SC Interpress SRL

CMF 11240017



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 09 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.