Monitorul de Suceava Concurență mare

USV a organizat vineri primul examen la medicină din istoria Sucevei

Radu LUPAŞCU

Concurența mare la examenul de admitere în programul de licență în medicină de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a făcut ca și modul de organizare a acestuia să fie unul foarte riguros și securizat. Concurenții au susținut vineri, între orele 10.00-13.00, proba scrisă  tip grilă la cele două obiecte, din care unul la alegere, iar calculul punctajului a fost anunțat fiecărui concurent tot în cursul zilei de vineri. Afișarea definitivă cu repartizarea fiecărui promovat se va face în cursul zilei de luni, 16 septembrie, la USV.

Cei peste 300 de concurenți înscriși pentru admiterea la programul de studii universitare de licenţă în Medicină, în cadrul Facultății de Medicină și Științe Biologice din USV, s-au prezentat vineri dimineață în fața sălilor din corpurile A și E ale universității, pentru a se regăsi pe listele de organizare a concursului.

130 dintre aceștia au fost distribuiți pentru susținerea probei scrise în Aula Magna din Corpul A, în timp ce restul de peste 170 de candidați au fost îndrumați spre alte 4 săli de examinare din Corpul E. Selecția a avut în vedere alegerea celei de a doua discipline după Biologie (Anatomia și Fiziologia Omului), două săli fiind organizate pentru susținerea examenului doi din grilă la Fizică, în timp ce alte două au fost organizate pentru Chimie Organică.

Având în vedere cele 60 de locuri oferite la acest profil de către Facultatea de Medicină și Științe Biologice a USV, dintre care 20 de locuri fără taxă şi 40 de locuri cu taxă, la acestea adăugându-se 6 locuri fără taxă pentru românii de pretutindeni, constatăm o concurență de 15 candidați pe cele 20 de locuri bugetate și în același timp 5 candidați pentru un loc bugetat sau cu taxă, luând în considerare cele 60 de locuri oferite.

Comisiile de profesori au intrat la ora 09.00 în săli, unde a urmat instructajul acestora pentru desfășurarea în bune condiții a examinării. Subiectele s-au deschis la ora 10.00, fiind tratate de către candidați pe parcursul a trei ore.

Pentru profilul Medicină, învățământ cu frecvență 6 ani, proba scrisă constă în test grilă de 100 de puncte, din care cea mai mare pondere o au subiectele de Biologie (Anatomia și Fiziologia Omului). Pe lângă aceste subiecte, concurenții au rezolvat subiecte în funcție de alegerea fiecăruia, din Chimie Organică sau Fizică, conform tematicii și bibliografiei afișate.

Testele grilă completate ale concurenților s-au corectat în sălile de examinare în cursul zilei de vineri, aceștia primind fiecare punctajele realizate la această probă. Listele cu punctajele și repartițiile pe locurile bugetate sau cu taxă se vor afișa în cursul zilei de luni, 16 septembrie. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.