Monitorul de Suceava

USR Suceava și-a ales candidații pentru alegerile parlamentare

Dan COMAN

Organizația Județeană a USR Suceava și-a anunțat candidații aleși pentru alegerile parlamentare de la finalul acestui an. În cadrul unei conferințe de presă, liderul USR Suceava, primarul orașului Milișăuți, Vasile Cărare, a anunțat că lista pentru Camera Deputaților este deschisă de Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților. „Este unul dintre cei mai activi deputați din Parlamentul României, vârf de lance în ultimii ani în lupta împotriva corupției din sistemul sanitar”, a precizat Vasile Cărare. El a adăugat că pe primul loc pe lista USR Suceava pentru Senat este fostul deputat USR de Diaspora, câmpulungeanul Daniel Popescu, deputat în perioada 2016-2020.

Vasile Cărare a mai spus că Daniel Popescu este un tânăr cu o carieră profesională impecabilă care s-a întors din Marea Britanie pentru a lupta împotriva distrugerii pădurilor din Bucovina și pentru a reconstrui comunități care să încurajeze românii să se întoarcă acasă.

„USR Suceava vine în fața sucevenilor cu o listă excepțională de candidați la alegerile parlamentare și o candidată puternică la alegerile prezidențiale, cu mari șanse să ajungă în turul 2, Elena Lasconi. După o perioadă de reorganizare și deschidere a filialelor pentru noi membri, suntem pregătiți să intrăm în competiția electorală cu candidați serioși, cinstiți, cu cariere impecabile în spate care vor reprezenta cu cinste Suceava în Parlamentul României”, a declarat președintele USR Suceava, Vasile Cărare. La rândul său, deputatul Emanuel Ungureanu s-a declarat optimist în privința rezultatului pe care îl va avea USR la alegerile parlamentare din acest an.

„Sunt bucuros și onorat de încrederea colegilor mei care m-au ales să candidez de pe locul 1 pentru Camera Deputaților din partea USR la Suceava. Sunt convins că vom primi votul de încredere al sucevenilor care s-au săturat de corupție, minciună și de furtul generalizat pus la cale de vechile partide, Suceava nu este săracă, dar a fost sărăcită de cei care conduc acest județ de peste 20 de ani. Suceava are nevoie de un sistem de sănătate mai bine organizat, de un spital municipal nou, trebuie stopat jaful pădurilor Bucovinei și vom susține cu toate resursele construirea autostrăzii A 7 Pașcani-Suceava-Siret, arteră vitală pentru revigorarea economiei în toată Moldova. Le promit sucevenilor că voi fi același deputat harnic, implicat să rezolv problemele locuitorilor din tot județul Suceava, cu toate resursele pe care le voi avea la dispoziție ca deputat de Bucovina”, a spus deputatul Emanuel Ungureanu.

 

·        Daniel Popescu: „USR este singurul partid capabil să modernizeze și să dezvolte România, și mai ales județul Suceava”

 

În același timp, candidatul USR Suceava de pe primul loc la Senat, Daniel Popescu, de profesie jurist și consultant, a dat asigurări că va fi un parlamentar dedicat, transparent, axat pe soluții și receptiv la nevoile comunității. „Este o onoare să deschid lista la Senat și le mulțumesc tuturor colegilor pentru votul de încredere. Îmi doresc să aduc acasă, în județul natal, întreaga experiență profesională de peste 13 ani în străinătate, în domenii precum educația, cercetarea și managementul, plus experiența parlamentară din legislatura 2016-2020. Două dintre motivele care m-au determinat să părăsesc țara în 2006 au fost corupția și incompetența, care, din păcate, persistă și astăzi. Sunt lucruri care au blocat economic județul Suceava și au dus la acest dezastru demografic. USR este singurul partid capabil să modernizeze și să dezvolte România, și mai ales județul Suceava. Prin candidatura Elenei Lasconi la președinție, România are pentru prima dată șansa să se desprindă de comunism și neocomunism. Mă angajez că voi fi un parlamentar dedicat, transparent, axat pe soluții și receptiv la nevoile comunității. La alegerile parlamentare și prezidențiale vom arăta sucevenilor din diaspora că au motive să revină acasă, iar celor de aici să nu plece în străinătate”, a declarat Daniel Popescu.

În final, liderul USR Suceava a mai spus că lista finală, care cuprinde 13 candidați pentru Camera Deputaților și șase candidați pentru Senat, va fi validată de conducerea centrală a USR.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.