Tutti frutti...cu dragoste (33). Joburi

Președinte (la cub). “Eu sunt președintele președințior președinților.“ (Gigi Becali).

Psalm păgân.”Ei bine, merg la moarte spui. /Dar nu pe dric, cu popi şi cu tămâie-n oală. /Mă duce-n goană carul de triumf/ În care-ai pus maşina infernală.” (Nicolae Labiș).

Nuntă.”După ce danțul s-a așezat, încep nunii să cinstiască pe meseni în stânga și-n dreapta, apoi îi poftesc să ospăteze. La masă se servesc diferite bucate. Întâi se pune zamă și găină cu tocmagi, apoi: friptură de porc și de găină și găluște împlute cu carne și crupe de păpușoi. Înaintea fiecărui mesean se află câte o lingură de lemn, câte o hrincă (felie) de pâne și câte o plăcintă împlută cu brânză. Pe masă se mai află, de ici-colea, câte o strachină plină cu plăcinte. Mâncările se pun în străchini mari, așa că dintr-o strachină mănâncă mai mulți meseni. Scripcarii, după ce au cinstit și ospătat, ies în ogradă să cânte la tineret. Apoi ies și tinerii cu druștele lor la joc. Mesenii se scoală pe rând de la masă și fac loc altora să vie la ospăț. Unii se duc pe la casele lor, să mai grijască de treburi, iar alții rămân la nuntă. ” (A. Bilețchi-Oprișanu, ”Din comorile neamului nostru”, Cernăuți, 1930).

Hi, hi, hi...Are examen la facultatea de medicină un grup de fete. Profesorul: Ce organ se măreşte de 16 ori? Studenta: -Hihi, hihi! -Ieşi afară, neștiutoareo! Profesorul repetă întrebarea studentei următoare. Studenta: - Irisul! Corect, ieşi afară şi spune-i colegei tale, că ”hihi, hihi” se măreşte numai de trei ori!

Țiganii inimii mele. (Nichita Stănescu). ”Se dedică marelui artist Johnny Răducanu: Voi neam sublim şi muzical/mai arbori decât sunt copacii/cu rădăcinile în stele/şi-n luna ce-o mănâncă vârcolacii./Voi dragii mei spăşiţi şi mândri/ai bucuriei şi-ai tristeţii mele/de n-aţi fi voi, ce negru cerul/ar fi fără de stele.” (Johnny Răducanu spunea că atunci când merge la mormântul prietenului sau, poetul Nichita Stănescu, îi toarnă votcă pe mormânt. "Bre, ce faci acolo? Hai, vino înapoi, că mă plictisesc singur aici", spunea, în timp ce îi turna băutura pe mormânt).

Sictir.Termenul argotic și familiar „sictir” are valoare morfologică de interjecție și înțelesul de „Marș de aici!”, „Pleacă!”, „Șterge-o!”, într-un enunț ca „Hai sictir!”, dar și valoare de substantiv în expresia „a da cu sictir”, de unde s-a format și verbul „a sictiri”, a alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. Dicționarele etimologice (Ciorănescu, Șăineanu) spun despre interjecția „sictír!” că exprimă vulgar repulsia, venind din sikdir, imperativ pasiv al lui sikmek – a se împerechea (a face sex cu un supus!- n.a.), dar, vechiul turcism și-a atenuat treptat sensul etimologic (obscen), observă Rodica Zafiu, căpătând o răspândire destul de mare și formând o familie lexicală bogată cu sensuri noi. Zice Mircea Dinescu în „Recurs la Geneză”: Pe după șure, lângă cimitir,/ o pasăre s-a dezbrăcat de pene,/ poate că i-o fi fost un soi de lene/ sau poate-un fel de silă și sictir/ de-a duce pân'la capăt sfânta frază,/ inconștiența zborului fixat/ de-un arhitect necunoscut în sat,/ dar bănuit în aerul de-amiază.” (C. Voinescu). Coabitare. Termen ce a trecut din limbajul locativ şi matrimonial în cel politic (abia) în Franţa anului 1981, prin vocea şi voinţa lui Giscard d’Estaing. Co-habitare înseamnă convieţuire, desemnând în plan politic închegarea unei majorităţi – adesea nefireşti – care să facă posibilă funcţionarea executivului. Dacă aflăm că latinescul „habitare” vine din „habere” (a avea) vom înţelege, în sfârşit, eşecul oricărei coaliţii în România: vremelnicii care au tot „coabitat”, cu chiu, cu vai, au dorit mai mult „să aibă”, să acumuleze decât să dea trăinicie şi frumuseţe „casei comune”, ţara.

Spovedanie. Părinte, sfinția ta/N-o spovedi pe mândra,/Că are păcate grele,/(Și mai toate sunt ale mele).

Ispitire.„Este o importantă chestiune a şti dacă femeile, la judecata viitoare, vor învia sub forma sexului lor; căci ar fi de temut ca nu care cumva ele să ne ispitească chiar în faţa lui Dumnezeu”. (Sfântul Augustin).

Asemănare.Dragostea este ca şi frica: te face să crezi în toate”.

Boală.„Dragostea este una din bolile, din suferințele care nu se pot ascunde. Un cuvânt, o privire indiscretă, însăşi tăcerea cea mai deplină...o descoperă”. (Abélard).

A-(ţi) aprinde paie în cap. Azi, expresia are sensul de a-ţi atrage necazuri în urma unei contestaţii, plângeri. Iniţial, ea reflecta disperarea celui nedreptăţit, ce alegea această formă extremă de protest, precursoare a autodafe-ului contemporan, prin stropirea cu benzină. („Au venit la Divan cu rogojini aprinse-n cap”- I. Ghica). L. Şeineanu constatase zădărnicia unui asemenea gest: „La români, dreptatea umblă cu capul spart. De la a atrage luarea aminte a Domnului asupra unei nemulţumiri şi până la a întărâta pe altcineva în contra ta din pricina jeluirii tale, e numai o şchioapă”. Un adevăr etern valabil pe meleagurile Mioriţei.

Somnambuli.„Îndrăgostiţii sunt ca somnambulii: ei nu văd numai cu ochii, ci cu tot corpul”.

Izvorul nopții.”Frumoaso, / Ți-s ochii așa de negri încât seara/ Când stau culcat cu capu-n poala ta/ Îmi pare/ că ochii tăi, adânci, sunt izvorul/ din care tainic curge noaptea peste văi,/ și peste munți și peste șesuri/ acoperind pământul/ c-o mare de întuneric./ Așa-s de negri ochii tai, lumina mea.” ((Lucian Blaga).

Joburi.Iată aici o listă cu cele mai ciudate și urâte meserii/îndeletniciri: 50 d. Hr., Roma: Servitor la banchet – acesta trebuia să adune voma oaspeților și să le țină olița în timp ce urinau. 800, Scandinavia: Vânător de limonit – se afunda în mlaștini și lacuri pe tot parcursul anului și împungea solul cu sulița pentru a găsi grămezi de limonit (minereuri de fier compuse din oxid de fier, argilă și fosfor). 900, Scoția: Adunător de ouă – cobora pe stânci abrupte, atârnat într-o funie fabricată din urzici usturătoare, pentru a fura ouă din cuiburile unor diverse păsări de mare. 1100, Flandra: Descurcător de lână – îndepărta grăsimea și impuritățile din lâna de oaie, petrecând ore în șir într-o baie de lut, urină și clei. 1300, Anglia: Cârciumăreasă producătoare de bere – prepara ale (un tip de bere englezească blondă și slabă) într-o tavernă; era așezată pe un scaun din lemn masiv, cu o bară de fier de jur împrejurul corpului care o împiedica să cadă, și era, eventual cufundată în apă în semn de pedeapsă dacă făcea bere proastă. 1520, Agra: Degustător de mâncare – consuma câte puțin din mâncarea împăratului pentru a se asigura că nu e otrăvită; putea fi hăcuit dacă mâncarea era alterată. 1530, Palatul Hampton Court din Londra: Spit boy – stătea lângă o flacără mare și învârtea mânerul unui aparat de rotisat pentru a perpeli porci, oi sau vaci; trebuia să gătească, uneori, pentru 1.200 de curteni. 1827, Edinburgh: Deshumător – săpa ilegal morminte și fura cadavre din cimitire pentru a le vinde studenților la medicină care făceau disecții. 1835, Franța: Adunător de lipitori – intra într-o baltă și lăsa lipitorile să i se atașeze de picioare; apoi le îndepărta cu grijă și le punea într-un coș. 1880, India: Punkah Wallah – stătea toată ziua și trăgea de o funie atașată unui paravan de pânză pentru a-i întâmpina pe vizitatorii Indiei Britanice. 2010, Tokyo: Împingător la metrou - îndeasă călătorii în vagoane aglomerate în timpul orelor de vârf. (turismistoric.ro).

Paşii.”O, paşii tăi, fii ai tăcerii,/Ce în sfinţenie-i strămuţi,/Spre patu-mi martor al vegherii,/Se apropie îngheţaţi şi muţi…/Fiinţă pură, umbră sfântă,/Ce dulci sunt paşii tăi gândiţi!/Tot darul ce-l presimt şi-mi cântă/Pe-aceşti desculţi soli mi-l trimiţi!/Când pregăteşti şi-i gata zborul/Sărutului, râvnit nectar,/Spre-a linişti locuitorul/Ce-şi are-n gândul meu altar,/Să nu grăbeşti gingaşa faptă,/Dulceaţa de a fi sau nu:/Sunt viu cât sufletu-mi te-aşteaptă/Şi-am inimă cât păşeşti tu!” (Paul Valéry (Franţa, 1871-1945) – din volumul "Lirică franceză modernă", Editura Albatros, 1981, florilegiu alcătuit, tradus, adnotat şi cu o prefaţă de C.D. Zeletin, lector Ion Acsan).