Tutti frutti...cu dragoste (30). Sfaturi

Noroc (chior).O ambulanţă goneşte pe străzi şi la o intersecţie se răstoarnă şi accidentează un pieton. Şoferul coboară imediat, ridică victima, o instalează pe targă şi continuă drumul spre spital. La un moment dat, se întoarce zâmbind spre accidentat şi îi spune: – Ce noroc formidabil aţi avut că tocmai treceam noi pe aici!

Gelozie.”Bade unde-ai fost aseară/ De-acolo să iasă pară, dorule,/Lasă … să nu iasă,/C-am fost până la fereastră, dorule,/Dar… erai cu doi la masă, puiule./ Cel care sta lângă tine,/Era prieten bun cu mine, dorule,/Cel care sta după masă/Era cu inima arsă, dorule,/ Off! Ca mine de la fereastră, puiule”(“Bade unde-ai fost aseară” - cântec sălăjean din repertoriul interpretei Sava Negrean Brudaşcu). Vis.”Mă scol tot mai târziu în dimineață,/În suflet am parcă un fel de ceață/Prin care-ncet se mișcă înc-un vis/Cu tine și cu mine-n paradis./Nu ne vorbim, ne mângâiem ușor,/Tu îți prelingi piciorul într-un nor,/Și norul te absoarbe și dispari./Și mă trezesc de-a binelea cu ochii mari/Deschiși ca să mi te-amintesc măcar./Dar nu mai știu cum arătai și cum/Voi mai putea să te-ntâlnesc de-acum...” (Emil Brumaru)

Frate.Un om se duce la doctor şi îi spune: – Doctore, sunt homosexual. – Vai de mine!… Şi eu nici măcar nu m-am pieptănat!

Sfaturi.Cum erau sfătuite româncele să-şi ţină bărbaţii fericiţi în  ”Codul bunei neveste”, din 1934:  „Îmbracă-te, pe cât posibil, în fiecare zi altfel.“   „Dacă-ţi dai cu cremă pe obraz şi nas, să nu te vadă decât oglinda.“,  „Nu făcea gargară în faţa lui!”  "Să nu mergi niciodată în târlici!”, „Încă de dimineaţă, la cafeaua cu lapte, să te prezinţi bine, îngrijită, simţită. Bărbaţii au oroare de femeile nepieptănate”,  „Deprinde-te să-l asculţi, când îţi povesteşte ceva, chiar dacă nu te interesează.“,  „Nu-l sâcăi prea mult cu întrebări, fiindcă ori îţi va vorbi el singur, ori nu vrea să vorbească.“,  „Cum i-ai prins obiceiurile şi dorinţele sale favorite, îndeplineşte-i-le, dar fără lux de vorbe.“,   „Buna ta dispoziţie e recrearea lui“, „Nu-l sâcăi prea mult! Improvizează distracţii în casă, mai ales atunci când voi sunteţi singurii voştri mosafiri. Nu costă mai nimic şi sunt întotdeauna prilej de clipe fericite în căsnicie.“,  „Învaţă-te să te schimbi. El îţi va fi infinit recunoscător dacă va găsi la tine mereu ceva nou.“, ”Dă-i cel puţin o dată pe săptămână impresia că e burlac. Lasă-l să iasă singur şi nu-l întreba unde se duce. După aceea, el îţi va povesti singur.", „Dacă are vreo pasiune inofensivă, fie că e filatelist, fie că joacă tenis, sau are mania de a „prinde” la radio diferite posturi, nu i-o lua în deşert; dimpotrivă, cântă-i în strună. Cel mai practic e să ai şi tu o pasiune: aceasta animă convorbirea.“,  „În diferitele conflicte, nu-ţi umili niciodată bărbatul, amintindu-i „ce-ai dat“ sau „sacrificat“ pentru dânsul.“,  „Nu-i face niciodată scandal când îţi spovedeşte o greşeală. Nu obţii cu aceasta decât ca să nu-ţi mai povestească cea următoare.“, "Nu te indispune când găseşte câte un merit altei femei. Mai bine însemneaz’o pentru tine. De obicei, e privitor la ceva ce-ţi lipseşte ţie.",  „Fii cât mai rar bolnavă!“,   „Nu-l întreba dacă te iubeşte.“, „Să nu vezi într’însul pe „bărbatul cel mai rău, chiar când eşti supărată.“,  „Pentru orice bărbat adevărat, slujba deţine locul dintâi…iubirea e secundară.“,  „Pentru orice femeie adevărată, iubirea e locul dintâi…și slujba (sau profesiunea) e secundară”,  „Vorbeşte-i foarte rar de bani. Numai faptul că trebue să câştige bani îi umple destul capul, aşa că nu vrea să i se mai pomenească despre ei.“,  „Dacă vrei să obţii ceva, apelează la mândria sau vanitatea sa. Vei recolta aproape întotdeauna succes.“,  „Îngăduie bărbatului tău să aibă măcar o dată altă părere asupra unor chestiuni ce ţi se par fundamentale. Nu trebuie numaidecât să vezi într’aceasta un conflict casnic ireparabil.“, "Nu-i înjura rudele, fiindcă, desigur, nici ale tale nu sunt mai bune.",  „Fii amabilă cu prietenii lui!“  și cea mai tare.... „Lasă-l să vorbească şi spune întotdeauna „da”… căci după aceea tot faci ce vrei tu.“ .

Retuș.”Visezi cum te poartă spre mine/Pe covorul fermecat, gâze, buburuze,/Alaiuri de furnici și hoarde de fluturi./Îmi depun sărutul-/Pecete pe talpa piciorului tău drept.

Corps femenin, (qui tant es tendre...).”Greu de făcut elogiul unui corp (al femeii, bineînţeles) care practică, de la un timp încoace, tatuajul indelebil sau piercing-ul multiplu şi, mai cu seamă, culturismul, ba chiar boxul. Boxul care, de obicei, desfigurează; culturismul care te preschimbă într-un anatomic ecorşeu. Şi mai greu e, lăudându-l astăzi, să le intri-n voie, cât de cât, feministelor ce suspectează de sexism, „macism”, misoginie pe oricine îşi îngăduie să vadă femeile cu ochii lui, iar nu prin ochelarii lor. Astfel încât voi face apel, în continuare, la un distih al unui foarte vechi poet, drag, încă, multora, François Villon. Acesta se născuse la Paris, în, pare-se, 1431, an în care, la sfârşitul lunii mai, se săvârşea din viaţă Ioana d’Arc („la bonne Lorraine/ Qu’Anglois brulerent a Rouen”), – cea care, într-un faimos poem jugendstilist de Radu Stanca, îşi descoperă într-un târziu, pe rug, nurii ignoraţi până atunci (şi, dimpreună cu aceştia, feminitatea refulată): „Şi-abia acuma văd, privind în jos/ Spre limbile ce-aleargă şi mă-mbie/ Că – păcătoasa! – am un trup frumos/ Şi-un mijloc svelt şi pur, ca o făclie…” În paranteză (una cam maliţioasă) fie spus: nu ştiu cât e de verosimil acest strip-tease de salamandră sau de „fille du feu”, şi cât de compatibil, totuşi, cu o prizonieră supliciată, ţinută,-n ultimele-i săptămâni, în viaţă cu, doar, „pain de douleur & eau d’angoisse”. Adaug că Ion Barbu, într-o ocazională, e mai veridic (şi mai percutant), cât despre „agonia şi extazul” insalisabilei fecioare (numele căreia, antonomastic, e prea-nobilul Jehanne de France): „Acestui glas, acelor harpe,/ În mistici nopţii mă conjug,/ Ajunse, auzite doar pe/ Cel mai înalt, extatic rug.” Să ne întoarcem, însă, la Villon. Distihul său (care slujeşte, în principiu, drept preambul cvasi-didactic la inefabila baladă a „Doamnelor de odinioară”, – în care apare şi „la bonne Lorraine”) sună în felul următor: „Corps femenin, qui tant es tendre,/ Poly, souef, si précieux…” „Senzuale”, după Huisinga, aceste versuri sunt nu numai prin ceea ce se cheamă sens; senzuale sunt, nu mai puţin, prin insinuantul duct al lor, prin jocul de aliteraţii (anume TANt es TENdre, SI préCIeux, – reduplicarea celor două silabe aducând, aici, a obstinaţie sau obsesie); prin convocarea, în sfârşit, într-o aceeaşi scurtă frază, a patru vocabule galante, pe cât, altminteri, de exacte: tendre, poly, souef, précieux, care adună la un loc teneritudinea şi netezimea, suavitatea şi scumpetea. O fac nu atât, însă-n registru hedonistic, cât mai ales într-unul moralist, avertizând asupra „cadaverizării”, cu vremea, a acestei cărni superbe, care nu este, din nefericire, decât o ca(ro) da(ta) ver(mibus), – potrivit falsei etimologii a unui erudit roman, Marcus Terentius Varro. Or, fie spus în treacăt: nu-i de mirare că englezescul ”corpse” semnifică „cadavru”, sau că românescul trup e trup din trupul trup-ului vechi-slav, care înseamnă tot „cadavru”. În ceea ce-l priveşte pe précieux, acesta (ce rimează, peste un rând, cu cieux) e, eventual, analizabil ca pré-cieux: „Vorhimmel”, „antecer”, – corps-ul femenin putând să fie sau un fel de paradis terestru, sau, la propriu, imparadisabil (Cf., pentru prima ipoteză, acest pasaj din ”Flori de mucigai”: „În colţ, un condei,/ Înseamnă cadavrul şi-al unei femei./ Bălaie, subţire, ea-şi ţine deschis/ Pe lespede trupul, defunct paradis…”). În sculptură, materialu-i ideal e, dacă nu fildeşul exotic (şi cât se poate de erotic), fildeşiul, baremi, cald şi lis, al Evelor lui Lucas Cranach cel Bătrân, prin voalul transparent ca sticla, al cărora străvede-li-se nudul.” (Șerban Foarță).

Oglindă.O grasă stă în fața oglinzii fermecate: – Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară? La care oglinda: – Dă-te la o parte, că nu văd nimic.

Maioneză ”mănăstirească”.(Mănăstirea Vovidenia, Vânători-Neamţ). Un gălbenuș fiert tare se pasează și se amestecă cu un gălbenuș crud (!), o linguriță de muștar și un praf de sare. Se adaugă treptat o jumătate de litru de ulei amestecând continuu într-un singur sens, cu o lingură de lemn. (V. Avădanei)