Tutti frutti... cu dragoste (43). „Dihania din casă”

Fân.”Fânul are miros diferit pentru cai și pentru îndrăgostiți.” (S.J. Lec.)

Noe.”O să plouă/Își zice Dumnezeu, căscând,/Și privind la cerul fără pic de nor,/Mă cam încearcă reumatismul/De vreo patruzeci de zile și patruzeci de nopți./Ehe, se strică vremea!/Noe, mă Noe,/Ia vino până la gard/Să-ți spun o vorbă.” (M. Sorescu)

Usturoi (de dragoste...). ”Usturoi nu făceau mulți... Teleormănenii, dacă e să-i socotim dintâi pe cei de pe lângă casă, și jienii de jos, până spre Cetate. Era un usturoi zis țipoc, mărunt și vârlav, lătrău de iute, îți sărea căciula de la primul cățel! Grădinarii, chiaburi sadea – erau ani în care cine avea usturoi avea nestemate – îl legau în funii de trei arșini și îl cărăușeau pe tot la oraș, la piața numită de flori de iarnă. Îl stivuiau ori îl purtau prin târg, așteptându-și răbdători clipa. Și ea venea! Cu puțin înainte de Sfântu` Andrei, când se arătau nălucile iernii și, obicinuit, treceau primele pale reci, țipa peste urbe o vântoasă înghețată ca o suflare de moroi. Văleu, ce spaimă! Dădea stenahoria-n bucureșteni! Cumpărau înfricoșați usturoiul ca pe pâine, uscau piața în câteva zile. Ungeau cu el, pe întrecute, tocurile ușilor, piteau căței sub pernă, sub limbă, îl ascundeau în sân, îl storceau sub buci ori între pulpe. Dulci și înmiresmate trebuie să mai fi fost nopțile acelea de amor! Dimineața îi prindea mahmuri, împuțiți de damf de usturoaie, păcătoși ca talpa iadului, dar, of, salvați, încă o dată! Se întorceau spre biserică, cerând iertare și milostenie Domnului, spășiți pentru încă un an. În București, zic unii, eternitatea se măsoară, iar zeii lumii se convoacă cu ora.” (Radu Anton Roman)

Psalmul bețivului.”Aici, unde mă sting definitiv,/salcâmi au înflorit fără motiv,/tramvaiu-i o conservă c-un beţiv./Afişe cad. Economii de clei,/cei ce mă văd se pipăie de chei,/căci nezărit sînt numai de femei./Mă sprijin de-un perete – plouă var,/nu mă salută domnul măcelar,/nici moaşa ce mă pricopsi-n zadar./Doar îngeru-mi evaporat subit,/rar precum perla-n scoicile din birt/mă ţine-n adierea unui spirt.” (Mircea Dinescu)

Misoginism(extrem). O replică de un misoginism exagerat: asemănarea dintre un urs panda și o virgină: amândouă aceste ”specii” sunt pe cale de dispariție! Protestez, viguros: ursuleții panda sunt pe mâini bune!

Duminica.”Duminica e ziua de odihnă!/Îngerii dorm pe unde-apucă-n tihnă,/Dar mai ales într-un sertar de la dulap,/Acolo-ți pui tu lenjurile-mpăturite-n vraf,/Spălate bine, parfumate, moi, cu-ajur/Ferfenițit suav și dantelat impur,/De li se-nfundă și urechile și nasul/Și-și pierd, visându-ți trupul alb, și glasul/Și-și rătăcesc aureola printre rufe/De nedescris și printre pietre scumpe/Care își pierd lucirea de plăcere/Că îți vor sta-ntre sânii de muiere,/Și se trezesc nemernici și buimaci/Să soarbă căni de lapte cu caimaci...” (Emil Brumaru)

Japiţă. Nume codificat dat practicantelor amorului tarifat într-un raport secret înaintat de M.I., în martie 1964, lui Dej. Dosarul constata – pe fondul relativei „liberalizări” specifice începutului deceniul şapte – creşterea cu 100%, faţă de 1961, a bolilor cu transmisie sexuală şi critica totodată, evidenta „descompunere morală” a tinerilor epocii, stimulată, între altele, de sistemul mixt de învăţământ, de ceaiurile dansante şi de taberele de tineret ori de alte acţiuni cultural-sportive care conturau un mediu social „propice libertinajului sexual şi comentariilor ostile la adresa patriei şi partidului”. Ţintele preferate ale numeroaselor „japiţe” – între care eleve minore, studente, dar şi femei fără ocupaţie – erau diplomaţii şi turiştii străini, abordaţi „fără teamă” în barurile şi restaurantele Capitalei. Unii din aceşti „clienţi” se arătau încântaţi de „dezgheţul sexual” bucureştean, lăudând „progresul impresionant făcut de România, în ultimii ani în privinţa liberalizării moravurilor”. Alţii, surprinşi de „preţul sexului” de la noi, se lăudau că „româncuţele pot fi uşor cumpărate cu câteva pachete de ţigări şi perechi de ciorapi”.

A avea.”To have or not to have”. E întrebarea lumii noastre.” (C. Noica)

Amant. „O femeie nu-şi poate alege un prieten mai trainic, mai discret şi mai curat decât pe amantul celei mai bune ei prietene.” (Allenberg)

Cancer. 485.000 de femei mor anual în lume din cauza cancerului de sân.

Corn. „Nu te uita lele lung / Că n-am coarne să te-mpung. / Am leliţă doar un corn / Când te-mpung cu el, te-adorm.” (din Pătrăuţii pe Siret, reg. Cernăuţi)

Divorţ. Rata divorţului (la o mie de locuitori) este de 3,2 în China, faţă de 1,9 în Franţa.

Dihania din casă.„Calendarul sătenilor”, o broşură de câteva zeci de pagini scrisă de „mai mulţi feciori de săteni” şi tipărită în anul 1907, conţinea o serie de sfaturi practice culese din viaţa de zi cu zi a ţăranilor. Calendarul începea cu un mesaj către săteni: „Multe mai trage omul în viaţa lui şi în bună parte le trage pentru că nu ştie. De aceea s-au făcut şcoli, ca omul să-şi deschidă capul, să priceapă ce-i bine şi ce-i rău şi să trăiască mai omeneşte. Cartea şi şcolile nu trebuiesc numai slujbaşilor, ci la tot omul, fie el ce-ar fi. Cărţile ţi-s cei mai buni prieteni, căci te sfătuiesc fără să te râdă”. Femeia leneşă, o dihanie. În virtutea acestei constatări, „calendarul” venea cu o listă de îndrumări menite să perpetueze deprinderile înţelepte ale ţăranilor, dar să le şi alunge proastele obiceiuri. O atenţie deosebită era acordată femeii, pe care „tinerii cu gândul însurătoarei” trebuiau să o aleagă cu mare grijă. „Femeia e sufletul gospodăriei. Vedem gospodari nepricepuţi care lipsesc veşnic de la gospodărie, altora le plac petrecerile, însă dacă au fericirea de a avea soţie o bună gospodină, ei tot merg înainte. Dacă dimpotrivă gospodarul e deştept, muncitor, harnic, dar soţia e nepricepută sau leneşă, el se va ruina măcar orice-ar face”. După ce se cunoaşte o proastă gospodină? „Este leneşă, se scoală târziu, îmbrăcată prost, murdară, rău pieptănată; bărbatul şi copiii sunt rupţi, murdari; ea e mereu îmbufnată, se sfădeşte în vânt, e nemulţumită de ea însăşi. Să vă ferească Dumnezeu de asemenea dihanie în casă!” (bucurestiivechisinoi.ro)

Nasol.Un caz de infidelitate și de violență conjugală este descris de însăși partea vătămată: „Subscrisa m-am căsătoritu în toamna anului 1869 cu I.S. din Boianu, dar durere am avut ca dela începutu căsătoriei noastre: am fost jelitu din ziua întâia, căci dânsul au început a-mi lăuda pre una, nevasta a lui А. C. din Boianu, de era in viață bărbatul aceleia, din care cuvinte m-am fost pus pre cugete ce o să fie de mine? Dară, murind după un timp bărbatul ei, văduva acum i-au fostu bine venitu bărbatului meu, spre rumperea și culcarea credinței conjugale, pășind el cu Dochia în relațiuni mai de aproape amorești, cându au început a mă maltrata neomenește, a mă batjocori în totu tipul, asemănându-mă cu muierile celea mai slabe și stricate și proaste. Eu nemaiputând suferi m-am dus la părinții mei. Dar care m-au reîntors cu ocări înapoi la bărbatul meu, îndemnându-l să mă primească îndărăt. (Sorin Mitu, ”Imagini populare ale feminității în surse ardelene din sec. al XIX-lea”)

De preursit.„Eu afară-mi căutai, / Şi-n toate părţi mă uitai, / Şi cătând am fost văzând, / Că lumea o fost arzând, / Da doară n-a arde lumea, / Ci arde orânda mea! / Şi-am văzut o ciută biată / Şi o am întrebat pe dată: / – Ciutuliţă, ciută bălţată, / Ciută cu foc încălţată, / Unde mergi, unde te duci? / De-aşa hrabur te apuci. / – Eu mă duc, eu mă apuc, / Ca s-aprind dealurile, / Dealurile şi văile. / –Da te-ntoarce înapoi, / Şi meri de-i face război, / În lume şi preste lume, / La patru cornuri de lume / La orânda me anume! / Meri la un fecior în sat. / Aprinde-i clopul pe cap / Şi obielele pe el, / C-acea n-a fi mai mişel. / Nu-l lăsa să steie loc, / Cât ard obielele-n foc / Să n-aibă nicăieri stare, / N-aibă loc de aşezare / N-aibă aiure alinare, / Pân-a fi cu mine cu mine-n cale / Pân’ la mine n-a veni, / Pân’ cu mine n-a vorbi, / Dintr-un blid nu va mânca, / Şi-ntr-un pat nu s-a culca.” (Folclor maramureşean, manuscris din 1853)