Tutti frutti... cu dragoste (42). Amintiri din ”iepoca de aur”

Frică.Un bătrân, abia ținându-se pe picioare, vine grăbit la serviciul pașapoarte. – Vreau pașaport în regim de urgență, ca să plec cât mai repede din țară. – Păi n-aveți nevoie de pașaport în Europa. – Europa e prea aproape…vreau să mă duc la capătul lumii. – Da’ de ce? – Nu sunt de acord cu politica față de homosexuali! – Cum așa? – Pe vremea lui Antonescu îi împușcau. Gheorghiu-Dej îi băga la pușcărie. Ceaușescu îi închidea la balamuc. Acum, după revoluție, i-au lăsat în pace și le-au dat drepturi. – Și-atunci? – Mi-e teamă să nu devină obligatoriu!

Mere.Învățătoarea le spune elevilor săi de clasa I: – Copii, alcătuiți fiecare câte o propoziție. Bulă: – Ana are mere. – Bravo, Bulă!…Dar de unde știi? zise învățătoarea. – Am văzut-o eu sub duș.

Eşec. „Ultima dată când am încercat să fac dragoste cu soţia mea nu s-a întâmplat nimic. Aşa că i-am spus: «Care e problema, nici tu nu te poţi gândi, atunci… la altcineva?»” (Rodney Dangerfield).

Pofte.„Viaţa-i frumoasă, iar Brillat-Savarin, care ne-a fost baci, ne-a învăţat 3 lucruri memorabile: 1) soarta naţiunilor atârnă de felul în care se hrănesc; 2) cei care fac indigestie ori se-mbată, nu se pricep nici la mâncare, nici la băutură; 3) masa este singurul loc unde nimeni nu se plictiseşte în primul ceas de şedere…” (Bogdan Ulmu).

Economii.Învăţătoarea: – Copii, spuneţi cum aplicaţi voi în familie directivele de partid pentru economisirea energiei electrice. Popescu: – La noi acasă, mama pune mâncarea afară pe balcon şi nu mai foloseşte frigiderul. – Bravo! Ionescu: – Eu când vin acasă de la şcoală, nu mai ies să mă joc, ci îmi fac lecţiile imediat, aşa că seara nu mai aprindem lumina. – Bravo! – Şi eu, şi eu tovarăşa! – Spune, Bulă! – Noi seara ne uităm la televizor la programul bulgarilor şi aşa consumăm curentul lor.

Înapoiere.Un american în trecere prin Bucureşti, înainte de 89, îl întreabă pe un cetăţean de ce stă la coadă. – Se dă carne! – Ciudat, zice americanul. La noi nu e nimeni. Vii, alegi, vânzătorul ţi-o cântăreşte, plăteşti şi pleci. – Sunteţi înapoiaţi. Asta la noi era acum 45 de ani.

Pui.Supa de pui: pui apă, pui sare, pui morcovi, pui roșii,  apoi pui nu mai pui, că deja ai pus de patru ori.

Eternitate (a năravurilor). Descopăr unele texte ale înaintașilor noștri interbelici, care mi se par foarte actuale, din păcate, și azi (nu vreau să exagerez zicând că-s mai vii, mai adecvate azi, decât fuseseră la vremea scrierii lor...). De pildă, vă propun două catrene traduse în română, din sanscrită,  (Rig Veda), de către blândul, cumintele George Coșbuc...”În această țară, toată lumea-nșală/Cei străini prin vorbă, mult prea ”națională”/Prin purtarea bună, păcătoșii slugi/ fetele prin lacrimi, preoții prin rugi.../Țară, cum e asta, scuipă-o și fugi!” Ori: ”De țara unde nu-i stăpân/Să fugi, oricare-ți este casta../ Iar unde sunt stăpâni mai mulți../Fugi mai ales de țara asta!”.

Vot.”Alegerile sunt procedeul prin care oamenii liberi își aleg stăpânii”. Sinceritate.El: – Mă iubeşti? Ea: – O, cum să nu! Îţi simt lipsa şi când eşti lângă mine, iubitule!

Istoria șorțului bunicii.”Primul scop al șorțului bunicii era să protejeze hainele de dedesubt, dar, în plus...servea ca mănușă pentru a scoate tigaia din cuptor. De asemenea, era minunat pentru a șterge lacrimile copiilor și, ocazional, pentru a șterge fețele murdare. Din coteț, șorțul era folosit pentru a căra ouăle și, uneori, puii. Când veneau musafiri, șorțul era folosit pentru a-i proteja pe copiii timizi. Când era frig, bunica se îmbrățișa și ea cu el. Acest șorț vechi era un burduf, fluturat deasupra unui foc de lemne. El era cel care ducea cartofii și lemnele uscate la bucătărie. Din grădină, servea drept coș pentru multe legume, după ce se culegeau mazărea, tot acolo era și rândul verzei. Iar la sfârșitul sezonului, era folosit pentru a strânge merele căzute. Atunci când vizitatorii soseau pe neașteptate, era surprinzător să vezi cât de repede acest șorț vechi putea șterge praful. Când era timpul să servească masa, bunica se ducea pe scări pentru a-și scutura șorțul și oamenii de la câmp știau imediat să meargă la masă. De asemenea, bunica îl folosea pentru a pune plăcinta cu mere imediat după ce ieșea din cuptor pe rama ferestrei pentru a se răci. Vor trece mulți ani până când vreo invenție sau obiect va putea înlocui acest șorț vechi. În memoria bunicilor noastre.” (Cu sufletul pe buze).

Amintiri."Ți-aduci aminte iarba-n rouă,/unde-am făcut un 69?/școala era pe terminate,/iar eu urma să dau la Mate.//Și ți-am șoptit, că cifra 6/este simetricul lui 9,/care, rotit cu una sută optzeci de grade,-ajunge 6,/ și, invers, 6-ajunge 9.../Tu erai tot mai descusută/eu... tot mai doldora de rouă." (Șerban Foarță)..”Calul lui Hector. ”Andromaca se urca pe calul lui Hector – scrie poetul Marțial. Altfel spus, femeia era deasupra, ”călare pe situație”, cum am zice azi. O impostură, se revoltă Ovidiu, în a sa ”Ars amandi”. Și alți autori romani – între care Seneca – sunt oripilați de poziția femeii călăreț, la fel de mult ca și de amorurile lesbiene”  (Anna Alter, ”Superpoziții – o istorie a tehnicilor amoroase”, Ed. Corint, 2005).

True love.Dragostea adevărată nu cunoaște distanțe. Să iubești o persoană pe care nu o vezi zi de zi…Demonstrează că dragostea nu este la vedere, ci în inimă. Într-o lume în care suntem mereu conectați prin tehnologie, adevărata provocare este să menținem acea conexiune emoțională profundă, chiar și atunci când suntem departe unul de celălalt. Dragostea adevărată nu se măsoară în kilometri, ci în momentele în care inima bate mai tare doar la gândul persoanei iubite. Este despre acele mesaje de „bună dimineața” care îți luminează ziua și despre acele conversații târzii în noapte care te fac să te simți mai aproape, chiar dacă sunteți la mii de kilometri distanță. Este despre încredere, răbdare și speranță. Despre a ști că, indiferent de distanță, inimile voastre bat în același ritm. Dragostea adevărată nu se stinge, ci devine mai puternică cu fiecare zi care trece.

Bac.  Inima este cel mai important organ genital al omului. ° Cu ajutorul câinelui Vitoria Lipan și-a găsit foarte repede zăcămintele soțului. ° În 1877 trupelor rusești li s-a permis să traverseze teritoriul României, împreună cu tancuri și avioane, iar românii le-au dat mâncare și cazare contracost. ° Poezia "Sburătorul" de Ion Haș (!) Rădulescu este un omagiu adus aviatorilor români. ° Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia împreună cu umbra sa. ° Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerată a treia. În "Scrisoarea a treia" se desfășoară bătălia de la Rovinari. ° Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân, stă la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primește politicos, dar cu obrăznicie, și-l face în tot felul, ca pe o albie de porci. Când Baiazid îl întreabă arogant "Tu ești Mircea?", domnitorul român nu se pierde cu firea și îi răspunde la fix: "Da-mpărate! ". Până la urmă Mircea cel Mare, deși bătrân tare, îl va îngenunchia pe trufașul otoman cu câteva proverbe și zicători bine plasate. ° Împărați cu care lumea nu putea să se mai împace au venit și la noi în România și au cerut pământ și de băut, dar cum veniră s-au lămurit cu cine au de-a face și s-au dus de-a berbeleacul cu pleava spulberată, c-au rămas doar câteva bucăți de ieniceri și spahii fugind, dintre care este amintită "înspre Dunăre, o mână." ° La a-2-a parte a subiectului cerință este compunerea unei scrisori către o persoană imaginară pe nume Paula. Un elev răspunde (în scris): "Eu nu mai scriu scrisori pt k am internet...și apoi pe Paula nici nu o cunosc!".