Tutti frutti... cu dragoste (39). Fidelitate

Paradox.”De-i adevăr în ce se spune - / Că toate fetele sunt bune / Cum se întâmplă că, din ele, / O parte ies neveste rele?” (Aurelian Popescu)

Soluție.”De un an sau doi, ea a lăsat deoparte orice ambiție matrimonială, iar senzualitatea sa, încă neofilită, a împins-o să caute compania unor bărbați tineri. Ea a devenit ceea ce în tinerețea mea se numea <cugar>. Aceasta va mai dura, desigur, câțiva ani, zece în cel mai bun caz, înainte ca decăderea - de astă dată ireversibilă – a <cărnii> să o condamne la o solitudine definitivă.” (Michel Houellebecq, ”Soumission”, Ed. Flammarion, 2015)

Învins.În fața unei femei cu adevărat fermecătoare, se schimbă puțin textual (de fapt, se schimbă esențial, ca idee!), celebra replică atribuită lui Caesar Imperator. Ea ar suna astfel: ”Veni, vidi… vicisti”. (Am venit, am văzut-o… am fost învins (cucerit)). Învățați, deci, băietani, limbile... latine!

Încornorat.Bărbatul înşelat de nevastă dă foc casei ca să ardă şoarecii. (Proverb românesc). Decât a bărbatului, mai bună a argatului. Decât un bărbat urât, mai bine un străin iubit. De dragul bărbatului, joacă-n voie în pat şi tu m-ai aruncat sub pat. L-a lăudat atâta, până i-a pus coarne.

Gafă.Un bărbat evident nedormit își întâlnește vecinul de apartament în scara blocului și îi reproșează: - Toată noaptea trecută n-am închis un ochi din cauza zgomotelor infernale scoase de nevastă-ta în timp ce făceați amor turbat. Fiți mai ponderați, pereții sunt atât de subțiri... Vecinul rămâne mască. – Apăiii, eu eram azi-noapte în delegație la Bacău.

Adam și Eva.”Cuplul primordial Adam-Eva, întemeietorii biblici ai omenirii, descoperă sau născocesc în existența lor fără strămoși și fără patrimoniu,  lucrurile dar și simțămintele trebuincioase vieții lor cotidiene, care încep cu dragostea (“Creatorul ne-a trezit din humă întâi prin dragoste, apoi prin suferință”), sălașul de locuit, focul, credința, roadele pământului și hrana gătită, acoperământul trupului, îmblânzirea animalelor care au devenit prieteni ai casei, cultura plantelor, limbajul cuvintelor, biserica, armele de vânătoare și uneltele de bucătărie, ulcioarele și blidele de lut ars, dar și singurătatea, durerea și dorul după cel plecat, apoi descoperirea și conviețuirea cu alți oameni într-o primă societate omenească. În același timp, îndepărtarea treptată de natură. Urcând pe scară timpului, o energie nouă încă încălzea pieptul și totodată o nostalgie și un regret că mă înalț prea mult deasupra firelor de iarbă, a mugurilor de cireș și a cântatului de cocoș. Încep întrebările despre rostul vieții, despre apropierea morții, iar în același timp și înțelepciunea în față legilor neiertătoare ale vieții și dispariției din viață. Treptat, natura de la începutul lumii este împânzită tot mai mult de civilizație.” (Ecaterina Petrescu Botoncea)

Fidelitate.”O barză din Bihor și-a câștigat titlul de cel mai bătrân exemplar din specia sa, din România. Are 21 de ani și se întoarce, în fiecare an, la același cuib. Masculul a fost inelat în județul Satu Mare în 2003, iar odată ajuns la maturitate s-a mutat să-și întemeieze o familie în județul Bihor. Povestea celei mai bătrâne berze din România începe în 2003. Pe când era încă un pui, masculului i-a fost montat un inel pe piciorul stâng, potrivit bihorjust.ro. „În urmă cu 21 de ani, colegul nostru a inelat un pui de barză în satul Andrid, județul Satu Mare (localitatea a primit titlul de Satul European al Berzelor în 1997). După ce a devenit matură, această barză a început să se întoarcă, în fiecare an, în România pentru a-și întemeia o familie. În fiecare primăvară, masculul ocupă cuibul din comuna Tarcea, județul Bihor. Așa s-a întâmplat și acum, fiind observat cum, alături de perechea lui, curăța cuibul. Astfel, el este cea mai bătrână barză, inelată vreodată în România”, spun reprezentanții ONG-ului Milvus Grup. „Berzele nu sunt o specie la care perechea se formează pe viață, sunt mai mult fidele cuibului decât perechii”, a declarat Papp Tama, ornitolog.

Față/verso.Ori, altfel spus: mic eseu despre volatilitatea iubirii. Sau, pentru filologi și grămătici: despre importanța unei litere, unei virgule, unui punct. Punct și ”de la capăt”! Altfel zis: când semnul exclamării (te iubesc!) se transformă în semnul îndoielii (te iubesc?). Nimeni nu-i vinovat – ori, poate,  fiecare? E interesant cum aceleași fraze pot – cu minime modificări gramaticale – semnala începutul, dar și sfârșitul unei relații de iubire! Să le luăm la rând, perechi/perechi – acceptând abrevierea (Î pentru ”început”, S pentru ”sfârșit”). 1. La început: Uite numărul meu. La sfârșit: Uită numărul meu. 2. Î: Mi se pare că ne înțelegem bine. S: Ți se pare că ne înțelegem bine? 3. Î: Asta-i viață! S: Asta-i viață? 4. Î: Fă-ți bagajele și hai la mine! Nu mai sta! S: Fă-ți bagajele și hai... la mine nu mai sta! 5. Î: Nu mai rezist o zi să nu te mai văd! S: Nu mai rezist! O zi să nu te mai văd! 6. Î: Sunt distrus când pleci... S: Sunt distrus! Când pleci!? 7. Î: Nu-mi place când ești departe. S: Ce-mi place când ești departe! 8. Î: Îți voi oferi tot ce vrei! S: Ți-am oferit totul. Ce mai vrei!? 9. Î: Te iubesc! S: Mă iubești? 10. Î: Maică-ta-i o drăguță! S: Maică-ta? Ți-e ”drăguță”? Bine că, în final, se ajunge la un consens (literal, zic): Î: Hai, iubito, să împărțim totul! S. Hai, scorpie... să împărțim totul... Ș-am încălecat pe-o șa...

Trădare. Atunci când Gingis Han a asediat Buhara, nu a putut să o cucerească la primul asalt, așa că le-a scris locuitorilor orașului: „Cine este de partea noastră este în siguranță”. Locuitorii din Buhara s-au împărțit în două grupuri. Primul grup a refuzat să se supună lui Gingis Han, în timp ce al doilea a fost de acord. Gingis Han le-a scris celor care au fost de acord să i se supună: „Dacă ne ajutați... și luptați cu cei care au refuzat supunerea, vă vom încredința vouă orașul”. Așa că membrii celui de-al doilea grup au urmat îndemnul lui Gingis Han și au declanșat războiul împotriva celorlalți. În cele din urmă, susținătorii lui Gingis Han au câștigat. Însă, spre marea lor surpriză, mongolii cuceritori au început să-i ucidă. După ce i-au masacrat, Gingis Han a spus: „Dacă ar fi fost niște oameni de ispravă, nu și-ar fi trădat frații pentru noi... atunci când noi nu eram decât niște străini pentru ei”. Morala: Cine trădează o dată, va trăda și a doua oară.” (Istoricul arab Ibn al-Athir, 1160-1234)

Vin eu!”Pe cât ești de frumoasă, pavoazată, / pedantă, îmbufnată, sclifosită - / să-ți intre-n cap odată și odată: / n-ai să ajungi și altuia iubită! // ai vrut să uiți că mai exist - și iată: / ți-e inima de mine pustiită - / vin eu să te sărut năpraznic, toată, / cum horpăie soldatul din marmită! // ochioaso, tătăroaico, neam de hoardă, / nu-i nimeni pe pământ să mă desfidă - / vin eu, cum spui, golanul pentru artă, / să fac din tine sfinx și piramidă!” (Ioanid Romanescu)

Despărțire.”Și ce frumoasă despărțire / îmi amintesc, iubito, cum / îți creșteau zorii din pupile / iar iarba mea era de scrum / apoi, pe seară, veșnic mire / ți-am dat sărutul ideal / și ce... frumoasă despărțire / ca un sfârșit de festival... / când se retrag, poeții-n sine... / și pantheonul-ți-e tabu / dar... ce frumoasă despărțire... era... / daca-i fi fost și tu..” (N. Turtureanu)