Monitorul de Suceava

Turneu de minifotbal în scop caritabil organizat la Suceava

Gabriel TODERAŞCU

În zilele de 14 și 15 decembrie, „Asociația Construim Viitor, Vise și Victorii” va organiza un turneu de minifotbal la care și-au anunțat participarea un număr de 16 formații. Acțiunea intitulată „Și noi putem fi Moș Crăciun”, care se va desfășura la Baza Civica Sport Center din Șcheia, este una caritabilă, toate încasările urmând să fie direcționate de organizatori către familii în nevoie, sub formă de alimente, hăinuțe și jucării pentru copii.

Pe lângă banii strânși din taxa de participare, cifrată la 800 de lei per echipă, vor fi scoase la vânzare și tricouri ale unor fotbaliști cunoscuți din România, în cadrul unei licitații online.

Lista formațiilor care se vor afla pe tabloul de concurs al evenimentului „Și noi putem fi Moș Crăciun” este următoarea: Mihu Acoperișuri, Belmont Voroneț, Family Suceava, HRES Ipotești, DOR Suceava, Young Boys Suceava, Amicii Suceava, FC Ițcani, Bucovina Dărmănești, Pandas Dumbrăveni, Hunters Team, Șoimii Ipotești, Dascălu Team, Phoenix Dumbrăveni, Tin Taxi și FCM Dorohoi.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.