Monitorul de Suceava

Trupele Taxi, Nightloosers și Distinct vor cânta la Revelionul Sucevei

Cosmin ROMEGA

 

Sucevenii care vor dori să petreacă în ultima zi din an și în prima parte a primei zile din 2025 în centrul Sucevei, la Revelionul în aer liber, organizat de municipalitate, vor avea parte de concerte ale îndrăgitei trupe Taxi, care a lansat numeroase hituri, dar și ale simpaticilor Nightloosers, care cântă blues ardelenesc (etno-blues).

Programul Revelionului Sucevei nu a fost finalizat încă, se lucrează la partea de contractare a serviciilor muzicale, inclusiv pentru o formație de cover-uri, fiind luată în calcul una locală – trupa Distinct, dar se au în vedere și interpreți de muzică populară.

Bugetul alocat pentru organizarea petrecerii în aer liber de Revelion este de 200.000 de lei cu tot cu TVA, fiind aprobat în ultima ședință de Consiliu Local.

Rămâne de văzut dacă în banii respectivi vor mai fi contractate și servicii pirotehnice, pentru artificiile de la miezul nopții, ori se va renunța la acestea și se va căuta altă variantă de a sărbători trecerea dintre ani.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.