Monitorul de Suceava Accident rutier

Trei răniți după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit din spate, la Cumpărătura

Florin PAIU

Un șofer din Dâmbovița, neatent la traficul de față, a provocat un accident rutier pe E 85, la Cumpărătura, fiind răniți trei suceveni care se aflau în mașina care rula regulamentar. Accidentul a avut loc marți după-amiază, în jurul orei 17.00.

Din cercetările polițiștilor rezultă că un șofer în vârstă de 68 de ani, din orașul Găiești, județ Dâmbovița, aflat la volanul unei autoutilitare Mercedes, la intersecția cu un drum comunal neclasificat, pe raza localității Cumpărătura, nu a păstrat distanța suficientă față de autoturismul marca Seat care circula în fața sa, condus de un șofer în vârstă  de 40 ani, din Fălticeni, care oprise pentru a efectua viraj stânga pentru a pătrunde pe respectivul drum comunal neclasificat.

În urma coliziunii față-spate, cei trei ocupanți ai autoturismului au resimțit șocul destul de puternic.

Au ajuns la spital cu ambulanțele șoferul în vârstă de 40 de ani și cele două pasagere, una de 39 și una de 47 de ani, și ele din municipiul Fălticeni.

Cei trei au fost diagnosticați preliminar la Spitalul Județean Suceava cu contuzii la nivel de coloană cervicală, respectiv contuzie de bazin, în cazul femeii de 47 de ani. 

Cei doi conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu erau băuți.  

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.