Monitorul de Suceava Recunoaștere

Trei medalii de aur pentru cercetătorii USV, la un salon de inventică din Dubai

Radu LUPAŞCU

Un important salon de inventică desfășurat în Dubai, înainte de finele anului trecut, a adus recunoaștere și premii importante echipei de cercetători din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava. Participanți la ”Development Invention Show– DIS 2024”, care a fost organizat în Emiratele Arabe Unite, universitarii sucevenii s-au întors cu trei medalii de aur şi un premiu special.

Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, a fost găzduit de Universitatea din Dubai și susţinut de World Inventors and Intellectual Property Associations (WIIPA), precum şi de autorităţile locale. În cadrul DIS 2024 România a fost reprezentată de institute de cercetare recunoscute la nivel național și de universități cu tradiție în domeniul inventicii, precum Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea Politehnica din București, Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a obținut trei medalii de aurşi un premiu special, acordat pentru întreaga activitate în domeniul inventicii.

Astfel, o primă medalie de aur a fost obținută pentru invenția ”Inteligent system for increasing the quality of sleep”, realizată deMihai Dimian, Valentin Popa, Ciprian Bejenar, Laurențiu-Dan Milici, Constantin Ungureanu și Mihaela Pavăl.

Medalie de aur au obținut cercetătorii suceveni și pentru invenția ”Method for limiting the load curve”, la care au trudit Ciprian Bejenar, Marian Bejenar, Laurențiu-Dan Milici, Radu-Dumitru Pentiuc, Pavel Atănăsoae, Cezar-Dumitru Popa, Teodor Pop și Ifrim Visarion.

Cea de a treia medalie de aur a fost primită pentru invenția ”Unconventional solution for improving the energy efficiency of hybrid photovoltaic panels”, pentru care au fost premiați Laurențiu-Dan Milici, Mihaela Pavăl, Pavel Atănăsoae, Ilie Nițan, Constantin Ungureanu, Eugen Iavorschi, Irina Alisavetei și Constantin Cornel Tuduriu.

Premiul special şi placheta „Honorary Award” au fost primite de către conf. univ. dr. ing. Constantin Ungureanu, reprezentant al universității sucevene și membru în juriul evenimentului.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 15 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.