Sandrinio NEAGU
Traseele turistice din masivul Rarău prezintă o serie de pericole pentru turiști. Atenționarea a fost transmisă de Serviciul Salvamont Suceava, care a venit și cu o serie de precizări vizavi de aceste trasee.
Astfel, circuitul Pietrele Doamnei este în totalitate acoperit de zăpadă și poteca formată este înghețată și alunecoasă. Acest traseu nu este recomandat pe perioada iernii.
Pe traseul Slătioara – Rarău, până la 1.200 metri stratul de zăpadă este nesemnificativ, apoi condițiile de iarnă se fac simțite, mai ales de la 1.350 metri, unde zăpada veche a format o crustă ce îngreunează deplasarea. Poteca este deschisă până sub Popii Rarăului pe ambele trasee.
În ceea ce privește traseul Cheile Moara Dracului – Rarău, drumul de acces spre cheile Moara Dracului este practicabil în condiții de iarnă, mai puțin ultimul kilometru.
”Podețele din chei sunt acoperite cu zăpadă și gheață, iar o parte din balustrade și elementele de siguranță sunt deteriorate.
Aceleași probleme cu zăpada pot fi întâlnite și aici. Pe ultima parte a traseului și până la Șaua Ciobanilor momentan poteca nu mai este deschisă.
Se recomandă prudență maximă și desigur echipament adecvat și adaptat condițiilor de iarnă”, este mesajul transmis de Serviciul Salvamont Suceava.