Monitorul de Suceava

Tinerii tenismeni suceveni continuă seria rezultatelor bune

Gabriel TODERAŞCU

Micii tenismeni Robert Reiner și Patrick Sasu de la ACS Tenis King Suceava au reușit să câștige proba de dublu a Cupei Municipiului Brăila. Sportivii antrenați de Costin Berariu au evoluat la categoria de vârstă 12 ani, învingând în finală perechea Luka Rajkovic (TC Magic Shot Buzău) / Matei Frunză (CSȘ 6 București).

Recent, alte două tinere talentate, este vorba de surorile Efremia și Elena Tănasă, legitimate la ACS „Nada Florilor” Fălticeni, au concurat cu bune rezultate la Cupa de Iarnă de la Bacău. Efremia a câștigat întrecerea fetelor de 10 ani după ce a dispus fără probleme, în ultimul act, de ieșeanca Daria Boambă, în vreme ce sora sa mai mare, Elena, a jucat finala categoriei de vârstă 12 ani, cedând în fața Sofiei Caniușin, de la ACS Tomești.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.