Monitorul de Suceava Glumă proastă

Tentativă de furt asupra unei mașini de pompieri din 1976. Hoțul a fugit când nu a mai putut opri girofarul

Florin PAIU

Pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Frătăuții Vechi au constatat că în noaptea de sâmbătă spre duminică, după miezul nopții, o persoană neidentificată a încercat să fure autospeciala mică din dotarea unității locale.

Este vorba de o autospecială fabricată în 1976, dar încă folosită de pompierii voluntari. Pare puțin probabil să fie vorba de o tentativă de furt clasică, ci mai degrabă de o glumă proastă a celui care dorea poate doar să o pornească ori să facă o plimbare cu ea.

Ce este cert e că persoana necunoscută a intrat în mașină, dar a fugit după ce nu a mai putut opri butonul care a pornit girofarul.

”O persoană neidentificată până acum a încercat să fure autospeciala mică de pompieri din dotarea S.V.S.U..

A reușit să producă daune autospecialei, făcând-o indisponibilă în caz de incendiu. RUȘINE!!!”, a transmis pe pagina sa de Facebook Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Frătăuții Vechi. 

Contactat de Monitorul de Suceava, șeful S.V.S.U. Frătăuții Vechi, Ciprian Covașă, a precizat că pare a fi mai degrabă o glumă proastă a unui localnic, care nu se știe ce a vrut să demonstreze.

Potrivit acestuia, hoțul a mutat mașina doar aproximativ un metru și a fugit când nu a mai putut opri semnalele acustice. 

El a mai spus că deși mașina este din 1976 pornește foarte ușor și este în continuare utilă serviciului voluntar din comună. Acesta a mai apreciat că problemele tehnice ale mașinii pot fi remediate în următoarele zile.  



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.