Monitorul de Suceava

Tehnologii agricole de top, prezentate la „Simpozionul Fermierului Informat”, ediția I

Cosmin ROMEGA

 

Sâmbătă, 22 februarie, de la ora 12.30, Direcția pentru Agricultură Județeană Suceava va găzdui la Sala de conferințe de pe bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 3, prima ediție a “Simpozionului Fermierului Informat”, în parteneriat cu Natur Grup, importator al produselor Daymsa în România.

În cadrul evenimentului se vor prezenta inovațiile și tehnologiile de ultimă oră dezvoltate de companie, punând accent pe importanța cercetării și dezvoltării produselor care să răspundă nevoilor actuale ale horticultorilor suceveni.

Simpozionul va aborda aplicațiile tehnologiilor Daymsa pentru o varietate largă de horticole cultivate atât în spațiu protejat, cât și în câmp. Fermierii vor avea oportunitatea de a învăța direct de la experți metode adaptate la schimbările climatice și specificul fiecărei culturi.

Fermierii interesați sunt invitați să confirme participarea contactând-o pe drd. ing. Anamaria Ciobotărița, Area Manager Zona Moldova, la numerele de telefon 0756.180.629 sau 0729.141.894. Evenimentul reprezintă o oportunitate pentru fermierii suceveni de a se familiariza cu cele mai noi tehnologii și practici în domeniul horticol și de a interacționa direct cu experți din industrie.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.