Cosmin ROMEGA, Dana HUMOREANU
Pentru 2025, sucevenii nu vor plăti taxe și impozite mai mari, dar o parte dintre avantajele și gratuitățile acordate de Primăria Suceava ar putea fi „reduse sau suprimate”.
Afirmația a fost făcută joi, la ședința extraordinară de Consiliu Local, de primarul Vasile Rîmbu, care a precizat că deja lucrează cu administratorul public Irina Vasilciuc la întocmirea proiectului de buget pentru anul viitor, unde a menționat că sunt de făcut ”anumite reglaje” la partea de ”avantaje și gratuități”.
”Să nu ne ascundem, sunt anumite cheltuieli din zona celor de funcționare care pot fi reduse drastic, fără să doară pe nimeni. Unele pot fi chiar suprimate sau altele care trebuie reevaluate. Aceeași chestiune este și în privința veniturilor. Am început să lucrăm la lista de impozite și taxe, trebuie să fim în ton cu cei care promit multe și bune pentru țară. Nu avem în niciun caz în intenție să creștem impozitele și taxele, dar poate renunțăm la anumite avantaje, anumite gratuități. O să vedem”, a precizat Vasile Rîmbu.
Acesta nu a precizat despre ce facilități este vorba, dar a dat totuși un exemplu de facilitate la care se gândește să renunțe, dacă nu este prevăzută expres în legislație – gratuitatea la parcările cu plată pentru mașinile electrice și cele hibrid.
În privința tăierii gratuităților acordate la transportul în comun elevilor, studenților și pensionarilor, noul primar a spus că nu se ia în calcul așa ceva, fiind o ”zonă sensibilă”, dar a menționat că este necesară o analiză, pentru a se vedea funcționalitatea societății de transport public.
Misiunea de analiză a segmentelor generatoare de cheltuieli prea mari sau de venituri reduse le va reveni și viceprimarilor, care vor fi cunoscuți la finele săptămânii viitoare.