Monitorul de Suceava Prin Poliția Locală

Taxă de 500 de lei pentru ridicarea mașinilor de pe străzile Sucevei

Cosmin ROMEGA

Începând cu luna februarie, ridicarea mașinilor de pe străzile Sucevei, pentru staționare neregulamentară, pentru că sunt abandonate sau pentru că blochează lucrări tehnico-edilitare, iar proprietarul refuză să le mute, a crescut la 500 de lei.

Anterior, tariful de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor era de 200 de lei. În plus, pentru fiecare zi în care proprietarul întârzie să și-l recupereze, mai are de plătit încă 50 de lei.

Modificarea de tarif a fost aprobată recent, de către Consiliul Local Suceava, prin modificarea Regulamentului anterior, valabil din iunie 2020.

Pentru cei care ajung la mașină chiar în timp ce aceasta este ridicată din stradă, cum s-a mai întâmplat, tariful este de 300 lei, cu TVA inclus.

În cazul mașinilor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului Suceava, tariful de ridicare și transport este tot de 500 lei, cu TVA inclus.

În plus, prin noile prevederi se simplifică procedura de ridicare a mașinilor abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului, fiind admise sesizări atât scrise, telefonice – la dispeceratul Poliției Locale, cât și din oficiu, de către agenți constatatori din cadrul Serviciului Circulație. Condiția principală este ca respectivele vehicule să fie staționate de cel puțin 6 luni în același loc.

 

 

Mutarea mașinilor care blochează lucrări tehnico-edilitare

 

Un capitol aparte la noul HCL care vizează ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculelor de pe străzile Sucevei se referă la situațiile în care acestea împiedică efectuarea unor lucrări tehnice-edilitare, cum ar fi salubrizarea programată a unor artere de circulație sau lucrări la rețelele de utilități.

Conform completărilor aduse HCL-ului prin proiectul inițiat de primarul Vasile Rîmbu, ”măsura ridicării și mutării se dispune de polițistul local, la solicitarea reprezentantului administrației locale sau a instituțiilor care realizează intervenția, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

Contravaloarea cheltuielilor pentru relocarea vehiculului se suportă de către administrația locală ori, după caz, de administratorul drumului public, sau de către executantul lucrării ori prestatorul serviciului, după caz.

Dar în cazul în care proprietarul mașinii a fost înștiințat, dar refuză mutarea autovehiculului se aplică alte prevederi legale, finalizate tot cu ridicarea mașinii, dar și cu ”taxarea” proprietarului.

Mașinile ridicate de pe străzile din Suceava ajung în centrul amenajat în acest sens la ieșirea din Suceava, spre Mitocu Dragomirnei.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.