Monitorul de Suceava

Târg de toamnă caritabil, organizat la Colegiul de Informatică „Spiru Haret”

Adelina TALPALARIU

Elevi și profesori ai Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava au organizat joi, 10 octombrie, Târgul de toamnă, eveniment caritabil care a celebrat bogăția anotimpului, generozitatea și spiritul de solidaritate, reunind într-o atmosferă plină de voie bună oameni dornici să susțină educația și faptele bune.
Târgul s-a desfășurat în cantina liceului, frumos împodobită cu bunătăți din cămara darnică a toamnei.

La final, o mare parte din bunătățile expuse – conserve, compot, zacuscă, gemuri, produse alimentare de bază – au fost donate Unității de Asistenţă Medico-Socială din comuna Zvoriştea, administrată de primăria comunei.

Târgul de toamnă de la Colegiul „Spiru Haret” face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat „Moștenitorii Bucovinei”, și are ca parteneri Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Grănicești, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava și, din acest an, Școala Gimnazială Zvoriștea și Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Șcheia.

Directorul Virginel Iordache a mulțumit celor care s-au implicat în desfășurarea și organizarea târgului, „oamenilor care au pus suflet pentru acest eveniment. Ceea ce vreau să subliniez este că la Colegiul Național de Informatică nu se face doar informatică, nu se face doar matematică, fizică sau chimie, se mai face și altceva.

O altă preocupare a noastră, a profesorilor, este aceea de a înnobila sufletul elevilor prin aceste acțiuni de ajutorare, să fie sensibili la dorințele și nevoile celor din jur”.

La rândul lor, primarul ales al comunei Șcheia, Cristinel Burac, primarul comunei Grănicești - Gheorghe Nuțu și viceprimarul comunei Zvoriștea - Mihai Agavriloaei au mulțumit organizatorilor și i-au asigurat de sprijinul lor și pentru edițiile următoare ale proiectului.

Pe lângă caracterul umanitar, evenimentul de joi a urmărit și valorificarea și promovarea tradițiilor și istoriei Bucovinei.

Elevi ai școlii, frumos îmbrăcați în costume populare specifice județului nostru, au dansat, au cântat și au adus în lumină obiceiuri și tradiții care definesc poporul român.

De asemenea, târgul a beneficiat de prezența artistei de muzică populară Gabriela Teișanu, care a interpretat ”Busuioc bătut în grindă”.

Evenimentul a fost moderat de eleva colegiului gazdă, Teodora Moroșan.

Coordonatori: director Virginel Iordache, adjunct Dumitrița Tănase, pedagogii Giani Pungă și Ionela Bîrsan, consilierii Gabriela Vasiliu și Dana Sofian.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.