Monitorul de Suceava

Tânărul sucevean Ștefan Costec a câștigat Campionatul Național de Sărituri peste Obstacole la Categoria Cai de 7 ani

Gabriel TODERAŞCU

Suceveanul Ștefan Costec, în vârstă de 17 ani, concurând pe calul Chaccothago, a reușit să câștige finala Campionatului Național de Sărituri peste Obstacole la Categoria Cai de 7 ani. Întrecerea s-a desfășurat la Baza Sportivă EquiPark din Berceni, iar Ștefan Costec, care a concurat pentru Clubul Vectra Horses Brașov, s-a impus cu brio în fața unor competitori mult mai experimentați.

Ștefan, care face parte din echipa națională a României, nu este la prima ispravă de acest gen, el având deja în palmares titlul de campion al României și de câștigător al Balcaniadei.

Ștefan Costec practică acest frumos sport de la vârsta de 6 ani. O bună perioadă de timp a făcut în paralel și înot, dar a ajuns să iubească atât de mult caii, încât a decis să se axeze doar pe hipism. De aceea, în urmă cu patru ani familia a hotărât să-l transfere cu școala la Liceul cu Program Sportiv din Brașov, pentru a putea să se pregătească corespunzător la Clubul Sportiv <163 Plopi> din Prejmer, sub conducerea antrenorului Costeluș Cojocariu, unde a beneficiat de cele mai bune condiții de antrenament. Părinții sunt fericiți că Ștefan și-a găsit vocația, acesta anunțându-i că după încheierea activității competiționale vrea să devină antrenor de hipism.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 30 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.