Monitorul de Suceava Asociația Teona Ariana Suceava

Tabăra „Respiro” pentru 21 de copii și tineri cu deficiențe grave de vedere

Daniela MICUŢARIU

Asociația Teona Ariana Suceava a organizat, în colaborare cu Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos, Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, în perioada 24-28 iunie 2024, tabăra „Respiro” pentru copii și tineri cu deficiențe grave de vedere.

S-au bucurat de câteva zile de vacanță, la pensiunea La Brazi din Vama, 21 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 4 și 22 de ani, din județele Iași, Botoșani, Bacău, Cluj și Suceava, însoțiți de părinți, profesori și voluntari.

Deficiențele de vedere severe impun nu doar o adaptare constantă, dar și o luptă continuă pentru integrare în societate. Acești copii și tineri, care se confruntă zilnic cu provocări de neimaginat, ne arată, spun specialiștii, ce înseamnă cu adevărat curajul de a înfrunta viața. „În ciuda dificultăților, mulți dintre ei reușesc să se remarce prin abilități în diverse domenii, devenind modele de reușită. Familiile lor, eroi tăcuți, își susțin copiii necondiționat, fiind piloni de putere și inspirație. Această tabără a fost nu doar o oportunitate de relaxare, ci și un spațiu de incluziune, unde toți participanții au fost încurajați să își exploreze și să își dezvolte potențialul. Cei mici au avut oportunitatea de a fi motivați de exemplele de autonomie și independență ale celor mari. Aceste situații contează în creșterea încrederii în sine și dezvoltarea abilităților de viață independentă pentru toți participanții”, au transmis organizatorii.

Activitățile au fost diverse și pline de bucurie pentru nevăzători: valuri de veselie la piscina din Parcul Ariniș, curaj și emoții pe tiroliană, relaxare și jocuri interactive în natură, foc de tabără, cu chitară (mulțumiri transmise Sarei Lupchian), cântece și povești, experiențe speciale.

Grupul tradițional „Dor” din Moara, coordonat de profesor Constantin Irimia și Alexandra Irimia, i-au bucurat pe copii și tineri cu interpretări autentice din folclorul românesc, cântând la fluier, cobză, vioară și contrabas.

Organizatorii mulțumesc tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestei tabere. „Mulțumim sponsorului unic - Destine Broker de Asigurare Suceava, care este alături de noi pentru a patra oară. Transportul a fost asigurat de Tarsin. Mulțumim voluntarilor: studenți: Dorina Craveț, Larisa Bartaș, Iuliana Luchian, Emanuil Bejereanu, Nicolae Țurcanu, Loredana Lazari; psiholog: Alina Tiron; profesori: Ovidiu Patraș, Livia Tiron”, au completat organizatorii. Tabăra a fost coordonată de asistentul social Eudochia Pîțu. „Pentru ca și alți copii cu dizabilități să beneficieze de tabere și de terapii cu specialiști în domeniu, vă rugăm să donați către Asociația Teona Ariana Suceava: cont în lei: RO57 BACX 0000 0021 0940 3001, cont în euro: RO30 BACX 0000 0021 0940 3002, deschise la Unicredit Bank Suceava”, este apelul făcut de organizatorul principal al taberelor „Respiro” pentru copii speciali. Contribuind la tabăra „Respiro”, puteți să „adoptați un copil altfel”, să îi oferiți o săptămână importantă pentru dezvoltarea lui. Pentru informații suplimentare, puteți apela cu încredere la telefon +40 754 510 167 sau e-mail ata.suceava@gmail.com.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Iulie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.