Monitorul de Suceava Verificări minuțioase

Suspiciuni de fraudă în cazul a două tiruri care transportau peste 100 mc de material lemnos

Sandrinio NEAGU

Două tiruri care transportau material lemnos au stârnit suspiciunea lucrătorilor Secției de Poliție Rurală 1 Vadu Moldovei. Cele două ansambluri auto au fost oprite pentru control în seara zilei de vineri, 13 septembrie, pe drumul comunal 15C, la Fântâna Mare.

Unul din șoferi a prezentat documentele personale și ale utilitarei pentru control, inclusiv un aviz în format electronic pentru cantitatea de 36.018 mc pe cap tractor și 22.678 mc pe semiremorcă.

Cel de al doilea șofer a prezentat un aviz în format electronic pentru cantitatea de 20.016 mc pe cap tractor și 27.460 mc pe semiremorcă.

Pentru că polițiștii aveau suspiciunea că în nici unul din cele două cazuri marfa nu corespundea cu actele, au decis să conducă ansamblurile auto la Ocolul Silvic Râșca, unde le-au lăsat în custodie. În cursul zilei de luni, personalul silvic va inventaria materialul lemnos și va stabili dacă suspiciunile polițiștilor au fost întemeiate.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.