Monitorul de Suceava Rugby

Sucevenii și humorenii se întâlnesc duminică, în derbiul local, pe terenul ”Unirea”

Florin PAIU

Divizia Națională de Seniori la rugby programează la acest final de săptămână derbiul local dintre CSM Bucovina Suceava și Rugby Club Gura Humorului.

Echipele au convenit să joace la o oră cât mai potrivită, atât cu privire la temperatură, cât și pentru ca iubitorii de rugby și de sport în general să poată fi prezenți în număr cât mai mare la stadion.  

Derbiul local se va juca duminică, de la ora 12.00, pe terenul Unirea.

În tur, la Gura Humorului, gazdele s-au impus cu 37-19, după un meci frumos, în parte echilibrat.

De altfel, cam așa a fost tot timpul la meciurile dintre echipele locale, chiar și în perioadele în care diferențele în clasament au fost mari.

Așa este și acum, RC Gura Humorului fiind pe locul IV, în luptă  evidentă pentru podium, în timp ce CSM Bucovina Suceava este pe locul VIII, fiind într-o situație dificilă, cu un lot restrâns și înfrângeri grele în ultimele etape.

De obicei însă, jucătorii ambelor echipe se motivează puternic pentru aceste derbiuri locale în care se pune în joc și trofeul Cupa Bucovinei. 

 

Clasament Divizia Națională de Seniori:

1

CSM Constanta

12

11

0

1

551-108

+443

44

12

56

2

CS Politehnica Iasi

12

11

0

1

411-138

+273

44

7

51

3

Clubul Sportiv Municipal Galati

12

7

0

5

420-229

+191

28

9

37

4

Rugby Club Gura Humorului

11

7

0

4

363-261

+102

28

9

37

5

Rugby Club Barlad

12

7

0

5

361-325

+36

28

6

34

6

RC Grivita Bucuresti

13

7

1

5

308-215

+93

28

4

32

7

CS Stiinta Petrosani

11

6

1

4

239-207

+32

25

6

31

8

CSM Bucovina Suceava

12

1

0

11

145-650

-505

3

2

5

9

Sportul Studentesc

13

1

0

12

175-564

-389

3

1

4

10

CSU Alba Iulia

12

1

0

11

124-400

-276

2

1

3

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.