Florin PAIU
Peste 1.100 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) – respectiv polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, polițiști de la imigrări și de la alte structuri ale ministerului au fost mobilizate pentru a asigura protecția celor 561 de secții de votare din județul Suceava, a transporturilor cu materiale electorale și a spațiilor de depozitare a buletinelor de vot. În medie, au fost câte doi lucrători MAI per secție.
Centrul de Comunicare Județean Suceava a anunțat că a primit începând de sâmbătă mai multe sesizări cu privire la acte de propagandă electorală continuate după închiderea campaniei electorală.
A fost vorba de persoane fizice care au făcut campanie pe paginile lor personale de pe rețelele sociale, astfel că au fost aplicate avertismente și amenzi de 1.500 de lei, a informat comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Conform legii, persoana care continuă propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, considerate spațiu public, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.
În cazurile în care cei în cauză au îndepărtat imediat postările, s-a mers pe aplicarea de avertismente.
Ca exemple, duminică dimineață, în jurul orei 09:00, polițiștii s-au autosesizat cu privire la faptul că un sucevean în vârstă de 41 de ani a postat pe o rețea de socializare mesaje prin care exprima îndemnuri pentru a vota un anumit candidat, continuând astfel campania electorală. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul nu se află pe teritoriul României, fiind plecat în străinătate. Acesta a fost contactat telefonic și i s-a adus al cunoștință că prin postarea făcută pe rețeaua de socializare în legătură cu votarea unui anumit candidat la alegerile prezidențiale și a unui partid politic, a efectuat propagandă electorală după încheierea acesteia.
Bărbatul a declarat că nu a știut că încalcă legislația din domeniu și a fost de acord să elimine imediat postarea.
”Bărbatul a fost sancționat contravențional cu avertisment conform art. 55, lit. t) din Legea 370/2004, privind alegerea Președintelui României”, au transmis reprezentanții Centrului de Comunicare Județean Suceava.
Într-un alt caz a fost vorba de un videoclip prin care era promovată candidatura unui anumit candidat la funcția de Președinte al României. Și în acest caz, cel căutat de poliție a șters imediat postarea și a scăpat cu un avertisment scris.