Monitorul de Suceava La Tirana, în Albania

Suceveanca Narcisa Mitruți reprezintă România la concursul internațional ,,The Miss Globe 2024”

Daniela MICUŢARIU

Suceveanca Narcisa Nicoleta Mitruți va reprezenta România la concursul internațional „The Miss Globe 2024”. Competiția se va desfășura, în perioada 25 septembrie - 17 octombrie 2024, la Tirana, în Albania.

În vârstă de 21 de ani, studentă în anul IV la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Narcisa se descrie ca fiind o tânără autentică, talentată, cu aspirații mărețe, o suceveancă ambițioasă.

Ea luptă să își clădească un nume și să își croiască drumul spre succes. Născută sub semnul Capricornului, un semn zodiacal cunoscut pentru determinare, disciplină și perseverență, suceveanca își setează obiective înalte și nu are liniște până nu le îndeplinește.

Dorința de a evolua o impulsionează constant și crede că orice efort depus este în cele din urmă răsplătit. Ea mai crede că reușita vine atunci când îmbină pasiunea cu responsabilitatea.

„Dintotdeauna am fost o fire ambițioasă, mi-a plăcut să învăț și să acumulez cât mai multe informații. Acest lucru s-a văzut și în performanța mea academică, întrucât am fost o elevă silitoare, nota mea de la examenul de bacalaureat fiind prima din liceu. Cu toate că am absolvit studiile liceale la o instituție din provincie, am fost admisă la una dintre cele mai prestigioase facultăți din țară. Îmi continui studiile și îmi doresc să urmez profesia de avocat. Simt o chemare pentru această meserie, întrucât vreau să ajut oamenii într-un mod concret și semnificativ. Legea este un pilon fundamental al societății, iar accesul la justiție și protecția drepturilor sunt esențiale pentru fiecare individ. Vreau să folosesc cunoștințele mele pentru a încuraja corectitudinea, echitatea și pentru a face o diferență pozitivă în viețile celor care au nevoie de sprijin juridic”, ne-a spus Narcisa Mitruți.

Tânăra consideră că un avocat nu doar apără, ci are și datoria de a promova dreptatea și de a asigura o societate mai justă. Narcisa susține că este o persoană cu valori tradiționale, care face apel la integritate pentru a fi corectă și sinceră în toate acțiunile ei.

O definește empatia, respectul pentru ceilalți și dorința necontenită de a excela. „Sunt o fată modestă. Provin dintr-o familie cu 4 copii. Ca soră mai mare, a trebuit să fac compromisuri și să dau dovadă de maturitate. Îmi propun să las o contribuție semnificativă în tot ceea ce întreprind, nu doar prin rezultatele obținute, ci și prin felul în care interacționez cu cei din jurul meu. Ambiția mea este alimentată de dorința de a contribui pozitiv, de a transforma orice situație într-o oportunitate și de a-mi aduce aportul la succesul proiectelor și comunității din care fac parte. Îmi plac provocările și le abordez cu entuziasm și curaj, întrucât sunt o cale de a ieși din zona de confort și de a-mi depăși limitele. Sunt o fată visătoare și optimistă, dar și calculată, care apreciază simplitatea și își găsește fericirea în lucrurile mici”, mai spune suceveanca.

Narcisa Nicoleta Mitruți nu caută recunoașterea prin laude, ci prin inspirația pe care o poate insufla tinerilor. Ea vrea ca prin implicare, determinare și muncă intensă să își transpună visele în fapte concrete. Pentru ea, fiecare pas înainte este o ocazie de a învăța ceva nou și de a deveni mai bună, atât profesional, cât și personal. Vrea ca fiecare loc pe care îl atinge să reflecte munca ei, etica și hotărârea de a face lucrurile cu pasiune și entuziasm. Întotdeauna a avut o slăbiciune pentru istorie, natură și muzică. A făcut voluntariat atât în liceu, cât și în facultate, iar recent a descoperit o vocație și pentru sport. 

De la vârsta de 19 ani, Narcisa a început să facă modelling și să participe la prezentări de modă care i-au deschis noi orizonturi. A început să-i placă să fie în lumina reflectoarelor și să fie pusă în postura de a demonstra ceea ce poate cu adevărat.

Ca și concursuri de miss, tânără suceveancă și-a trecut în palmares concursul la care a participat anul trecut și în urma căruia a primit titlul ,,Best Talent Infofashion România 2023”. Concursul s-a desfășurat la Bușteni, în cadrul proiectului Filon de România.

Tânăra este încrezătoare în forțele proprii. Narcisa, câștigătoarea titlului ,,The Miss Globe Romania 2024”, crede că va impresiona juriul concursului internațional din Albania cu vocea sa, cel puțin la proba de talente. Concursul cuprinde mai multe probe, printre care cele clasice, proba costumului de baie, proba rochiilor de seară, proba interviului. Concurentele vor fi invitate să participe la mai multe activități pe parcursul celor trei săptămâni de concurs, pentru ca juriul și publicul să le cunoască mai bine.

„Este primul concurs internațional la care particip. <The Miss Globe 2024> este un concurs important, care se află în top 10 concursuri de miss din lume. Anul acesta, vor fi prezente în această competiție concurente din peste 60 de țări. Este o mare reușită pentru mine, însă alături de onoarea de a participa se află și o mare responsabilitate, căci vreau ca prestația mea să fie cât mai bună, pentru că sunt o fire perfecționistă. Particip la acest proiect cu convingerea că pot aduce o contribuție valoroasă și cu speranța că munca mea va fi apreciată. Prețuiesc orice susținere și apelez la voi să mă sprijiniți cu votul vostru, ajutându-mă să fac un pas înainte în această călătorie”, este mesajul Narcisei Nicoleta Mitruți.

Pentru a vota, puteți să accesați site-ul oficial al concursului: http://www.themissglobe.com, apoi puteți alege țara favorită.

Suceveanca Narcisa Mitruți este câștigătoarea titlului „The Miss Globe România 2024”. Ea reprezintă acum România la „The Miss Globe World Final 2024” și are nevoie de susținerea noastră pentru a obține un premiu internațional.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 21 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.