Monitorul de Suceava Alertă DSP

Substanţe dezinfectante cu efect de “apă chioară”, folosite în spitale

Cristina RUSU

Problema dezinfectanţilor utilizaţi în spitalele sucevene pentru curăţenie a intrat în atenţia Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, după ce au apărut informaţii cum că pe piaţă au apărut substanţe de proastă calitate, care sunt ineficiente.

“Ni s-a cerut să fim atenţi, deoarece, în ideea de a face economie, spitalele ar putea să cumpere produse care sunt de fapt apă chioară, miros frumos, dar nu au nici un efect dezinfectant”, a declarat ieri, în conferinţă de presă, şeful DSP Suceava, dr. Ludovic Abiţei.

El a explicat că instituţia pe care o conduce nu are tehnica necesară pentru a stabili dacă o anumită substanţă se încadrează sau nu în parametrii minim necesari, însă a subliniat că acest aspect poate fi lămurit prin teste efectuate în laboratoare mai performante din ţară, care, de altfel, au şi avertizat asupra calităţii necorespunzătoare a unor dezinfectanţi.

Dr. Ludovic Abiţei a adăugat că dezinfectanul ar putea fi necorespunzător din fabricaţie, însă există şi posibilitatea ca acesta să nu fie utilizat conform indicaţiilor.

„Tot din dorinţa de a face economie, poate să nu fie folosită o concentraţie corespunzătoare. Se pune o cantitate mai mică, iar efectul este mult diminuat. De asemenea, se pot face greşeli la modul de folosire a substanţelor, cum ar fi utilizarea acestora pe suprafeţe insuficient umezite în prealabil”, a mai spus şeful DSP Suceava.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Martie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.