Monitorul de Suceava

Subprefectul Gheorghe Apetrii demisionează după doar 18 zile

 

Subprefectul Gheorghe Apetrii demisionează după doar 18 zile. Contactat, Apetrii ne-a declarat că își va înainta demisia în cursul zilei de luni. Întrebat de ce părăsește această funcție atât de curând după ce a fost numit, el a răspuns că ”din motive personale”.

Reamintim că Guvernul României l-a numit pe Gheorghe Apetrii în postul de subprefect după ce ocupantul acestei funcții, Cristian Șologon, a demisionat pentru a se implica în campania electorală pentru alegerile parlamentare.

Gheorghe Apetrii este președintele PSD Vatra Dornei, iar la alegerile locale de anul acesta a candidat pentru funcția de primar al acestui municipiu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 21 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.