Cosmin ROMEGA
O altă modificare adusă proiectului inițial referitor la facilitățile acordate la transportul public de persoane în municipiul Suceava vizează abonamentele pentru studenți. Până în prezent, aceștia au beneficiat de gratuitate la fel ca și elevii, dar din martie doar studenții cu domiciliul în municipiul Suceava vor putea obține abonamente cu 20 de călătorii incluse lunar pe mijloacele de transport ale TPL. În proiectul inițial, studenții erau eliminați de la acordarea de facilități în ideea că sunt asigurate fonduri pentru subvenționarea transportului studenților de la Ministerul Educației, prin care aceștia puteau recupera 90 la sută din valoare abonamentului. Numai că, în urma discuțiilor avute între rectorul USV, Mihai Dimian, și primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a rezultat că de acea lege beneficiază un număr mic de studenți, ministerul alocând fonduri limitate, care ajung doar pentru 200 de studenți ai USV.
Lunar, cu autobuzele TPL circulă aproximativ 1300 de studenți ai USV.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 28 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.