Cosmin ROMEGA
Temperaturile ridicate din ultimele zile, care aduc mai mult a primăvară decât a iarnă, cum suntem încă din punct de vedere calendaristic, au făcut posibilă demararea unei campanii de curățenie specifică de obicei lunilor martie-aprilie.
Mai exact, străzile și trotuarele Sucevei au început să fie măturate, periate și spălate de echipele de salubrizare contractate de municipalitate, chiar de suntem pe final de ianuarie, considerată anterior una dintre cele mai geroase luni ale anului.
Acțiunea a fost declanșată și pentru a rezolva o altă problemă, reclamată de mulți suceveni, cea a noroiului alunecos de pe carosabil și nu numai, care are cauze multiple, unele controlabile, altele mai puțin.
Rămâne de văzut cât timp va mai permite vremea efectuarea acestor operațiuni, chiar și scăderea temperaturilor putând fi un impediment puternic, dar sunt posibile și răbufniri ale iernii, cum au mai fost în alți ani, chiar și pe final de aprilie sau început de mai.