Monitorul de Suceava Final de sezon

Ștrandul municipal Suceava își încheie activitatea de luni, 16 septembrie

Cosmin ROMEGA

Ștrandul de la Ițcani, redeschis de Primăria Suceava după un amplu proces de modernizare, își încheie activitatea pentru anul acesta de luni, 16 septembrie.

Anunțul a fost făcut de viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi: ”Vara a fost frumoasă și călduroasă (mult prea călduroasă pe alocuri), iar mulți dintre suceveni s-au bucurat de aceasta la ștrandul municipal. Însă cum nu toate lucrurile țin o veșnicie, nici zilele cu soare nu sunt nelimitate, astfel că de luni, 16 septembrie, ștrandul municipal își încheie activitatea până la noi zile însorite (vara viitoare)”.

Până la data de 12 septembrie, încasările înregistrate sunt de 595.412 lei, iar numărul total de persoane care au plătit accesul este de 42.037.

”Mă bucur că și în această vară sucevenii s-au bucurat de ștrandul municipal și sper ca în curând să se poată bucura și de Aquapark, proiect început, pe care sper ca noua administrație să îl ducă la bună sfârșit. O toamnă frumoasă tuturor!”, a adăugat viceprimarul Lucian Harșovschi.

Ștrandul Ițcani a fost dat în folosință anul trecut, după ce a fost refăcut complet, fiind prevăzut atât cu sisteme de încălzire a apei din bazine, utilizând energia solară, dar și cu centrală pe gaz, la nevoie, bazin cu apă sărată, bazine pentru copii și spațiu de joacă pentru copii.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.