Adelina TALPALARIU
Ștefanista Rafaela Barac Bologa s-a întâlnit miercuri, 12 februarie, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor (CNE), cu ministrul Educației, prof. univ. dr. psih. Daniel David, pentru a discuta despre viitorul învățământului liceal din România.
Alături de ceilalți reprezentanți ai CNE, eleva Colegiului „Ștefan cel Mare” Suceava a abordat aspecte esențiale legate de sistemul de învățământ preuniversitar, nevoile și așteptările elevilor, relevanța unor materii etc.
„Printre subiectele abordate, o atenție deosebită a fost acordată proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal. Discuțiile pe această temă au condus la o serie de concluzii comune, menite să sprijine modernizarea educației și adaptarea acesteia la nevoile reale ale elevilor. Această întrevedere marchează un pas important spre un sistem educațional mai eficient și modern, care pune accent pe nevoile reale ale elevilor și pe dezvoltarea competențelor necesare pentru viitor. Un pas important spre o educație modernă, construită împreună cu elevii!”, a transmis Ministerul Educației.
Rafaela Barac Bologa este elevă în clasa a XII-a. Ea a fost admisă la Universitatea Harvard, din Statele Unite ale Americii, cu bursă integrală din partea instituției.
A avut două mandate în fruntea Consiliului Județean al Elevilor Suceava, iar în prezent este vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor și ofițer internațional OBESSU (structura de reprezentare a elevilor la nivel european).
· Concluziile întâlnirii
Toți cei implicați în discuție au ajuns la concluzia că susțin descentralizarea, astfel încât școala și elevii să aibă un cuvânt mai important de spus în curriculum, inclusiv printr-un ghid care să susțină decizii informate, valorizând astfel și planul individualizat de învățare.
De asemenea, a fost evidențiată necesitatea reducerii încărcării curriculare pentru a permite o educație mai eficientă și personalizată, după principii psihopedagogice bazate pe dovezi, dar și includerea unor materii relevante pentru viață, precum educația pentru sănătate, educație pentru media, educația civică și gândirea critică, nu doar ca unități de învățare în discipline din trunchiul comun, ci și ca discipline oferite prin curriculum la decizia elevului din oferta școlii.
Disciplinele legate de cultura națională, în condițiile regândirii modelelor și programele, și asimilarea adecvată a acestora indiferent de filieră a fost un alt subiect abordat.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.