Problemă curentă

Stadiul de înregistrare a imobilelor din județul Suceava, o problemă de interes pentru deputatul Ioan Balan



Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, de la care vrea să afle care este stadiul de înregistrare a imobilelor din județul Suceava în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară.
”Deși Programul Național de Cadastru și Carte Funciară a demarat în urmă cu mai bine de 17 ani, potrivit informațiilor publicate de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, numărul de imobile gestionate de sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară era de 20,8 milioane, reprezentând 52,08% din totalul proprietăților din România. Acest program deosebit de important pentru modernizarea sistemului public din țara noastră s-a derulat relativ modest, fiind marcat, de la demarare, de o finanțare deficitară, dar și de alte probleme de ordin birocratic și administrativ. Din fericire, în ultimii 3-4 ani, procesul a fost accelerat, iar numărul de imobile înregistrate a fost și de peste 2 milioane anual”, a arătat Ioan Balan.
Deputatul liberal spune că județul Suceava are una dintre cele mai mari suprafețe din România și, corespunzător, un număr semnificativ de proprietăți, iar înregistrarea sistematică a proprietăților facilitează implementarea unor politici de interes local/național. În acest context, Ioan Balan vrea să știe care era la data de 1 februarie 2023 procentul proprietăților din județul Suceava înregistrate în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară.
De asemenea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a fost întrebat care este termenul estimat de finalizare a procesului de înregistrare a tuturor proprietăților la nivelul județului Suceava. Mai mult, Ioan Balan este interesat dacă, în anul 2023, Programul Național de Cadastru și Carte Funciară are asigurată o finanțare adecvată, pentru a se putea înregistra o accelerare a procesului de înregistrare.



Recomandări

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi
Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi
Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi