Speranţe justificate

M-am aşezat plin de încredere în faţa televizorului la meciul contra Lituaniei, după ce tocmai văzusem cum Kosovo, echipa zdrobită de noi în deplasare cu 3 zile mai înainte, distrusese Ciprul tot în deplasare, care bătuse Lituania, de asemenea în deplasare! Era o spirală a dezastrelor acasă, care trebuia cumva stopată, iar România era cea care trebuia să rezolve problema asta. De aceea, cum ziceam, nu aveam niciun pic de nelinişte, bazându-mă pe jocul rezultatelor care ne aşezase deja în postura de mari favoriţi în meciul cu învinsacelor care fuseseră învinşi de învinşii noştri! Iar startul partidei, cu gol înscris de noi în minutul 4, n-a făcut altceva decât să confirme că România e pe drumul pe care o aşteptaserăm atâta vreme, şi că la orizont e senin şi lumină. Ce naiba s-o fi întâmplat apoi e imposibil de dedus: obişnuinţa, inerţia, oboseala, gena? Dintr-o dată, cei din teren au redevenit România din perioada lehamitei şi a sictirului deplin cu care ne-au obişnuit câteva generaţii de loseri, dând pase aiurea, retrăgându-se milogi în apărare şi încercând să menţină acel 1-0 specific căcănarilor! După egalare şi după pauză, nu s-a schimbat mare lucru. Asta, până la schimbările absolut geniale făcute de Mircea Lucescu, care au transformat mârţoagele ieşite la păscut în cai năzdravani care pârjolesc locul pe unde aleargă! Mai zic şi că dacă nu le anula (absolut justificat) golul ălora, noi n-am mai fi egalat. Ăla a fost momentul când ne-am răsculat! Finalul a fost colosal, victoria pe deplin meritată, iar speranţele noastre de a ne număra printre cele 48 de participante la World Cup din 2026 se justifică. În fond, câştigând aceastăgrupă, avem o şansă în plus de a ajunge acolo. Dar eu cred că Mircea Lucescu va face din naţionala noastră o câştigătoare şi a grupei de calificare la Mondial, pentru că are tot ce ultimii selecţioneri n-au avut. Cum, ce? N-aţi fost atenţi, am spus "tot"!