Monitorul de Suceava

Spectacol pentru adolescenți și părinți, sâmbătă, de Ziua mondială a educației

Adelina TALPALARIU

 

Sâmbătă, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației, Generația TehnoWorld și Edumax (Centru de Dezvoltare Personală și Profesională), în parteneriat cu Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, organizează spectacolul „Ferestre deschise pentru educație”, un eveniment recomandat adolescenților și părinților.

Text – Bianca Nițu, adaptare după „Vrem să vă dăruim câte o fereastră”, de Matei Vișniec, regie Aurel Palade.

Evenimentul va fi încheiat cu un concert de muzică electronică și proiecții vizuale – „G3N3RATOR” by Sandy Deac - având ca invitat pe Patriciu Pop.

Accesul în sală este gratuit și se face pe bază de invitații.

Participanții vor beneficia de multe surprize și informații despre posibilitatea de a participa la programe educaționale și de dezvoltare personală, cursuri, certificări, evenimente, ateliere, concursuri internaționale lingvistice sau de programare, consiliere vocațională.

„De ziua mondială a educației, Generația TehnoWorld pune împreună adolescenți și părinți într-un eveniment în care educația este situată sus în topul valorilor familiei deoarece este cel mai mare capital care mișcă lumea din loc dacă investești: învățare, pasiune, practică, visuri, disciplină, inteligență! Vor fi pe scenă oameni care cu o mână scriu pe tablă, cu alta călăuzesc drumuri, cu inima șlefuiesc suflete, iar cu spiritul definesc caractere! Nu lăsați să vă scape această ocazie gratuită!”, au transmis organizatorii.

Detalii la https://www.facebook.com/CentrulEDUMAX.

Alți parteneri - Dreams Boutique, Fundația pentru Educație și Vocație - FEDEVO, Asociația Dăruiește pentru Educație, Clubul Cubul lui Rubik, Fundația Umanitară Assist, Logiscool, Organizația Institutul Bucovina Suceava, Crucea Roșie Suceava, InBusiness, Academia PIM, AMA Leadership Academy.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.