Monitorul de Suceava Anchetă

Șpăgi între 5.000 și 15.000 de euro pentru angajări în Spitalul Municipal Rădăuți

Sandrinio NEAGU, Dana HUMOREANU

Concursurile pentru angajările în Spitalul Municipal Rădăuți se plăteau cu sume între 5.000 și 15.000 de euro pentru posturile de brancardier, infirmier și asistent. Acestea sunt concluziile procurorilor DNA Suceava după ampla anchetă care vizează Spitalul Municipal Rădăuți. Mai multe persoane care au fost sau încă sunt în conducerea acestei instituții medicale au fost aduse la audieri în cursul zilei de miercuri la sediul DNA Suceava, iar față de unele s-au și dat măsuri de reținere preventivă pentru 24 de oare.

O persoană care a fost deja reținută de procurorii DNA Suceava este fostul manager al spitalului, Flaviu Sima.

La audieri au mai fost aduși și alți angajați ai Spitalului Municipal Rădăuți. Printre aceștia se numără actualul director medical al spitalului, doctorul Liviu Dubei,Oana Savu, angajată la Resurse Umane, dar și Domnica Maxim, moașă la același spital. Tot la audieri la sediul DNA Suceava au mai ajuns Maria Ecaterina Cârdei, director îngrijiri medicale la Spitalul Rădăuți, dar și Vlad Vasile Luța, asistent primiri urgențe la aceeași unitate medicală. Surse din anchetă mai spun că o altă persoană vizată este directorul unei firme de transport, care într-un final a căpătat calitatea de martor în acest dosar.

Pentru a documenta acest caz, procurorii DNA Suceava au efectuat nu mai puțin de 108 percheziții, iar faptele s-au petrecut în perioada 2023-2024. Au fost vizate trei instituții publice, două sedii ale unor persoane juridice de drept privat și 82 de domicilii ale unor persoane fizice.

Cele trei instituții publice sunt IPJ Suceava, Spitalul Municipal Rădăuți și Colegiul Tehnic Rădăuți. În cazul IPJ Suceava, ancheta vizează un polițist de la Milișăuți care ar fi luat șpăgi de la șoferi cu probleme, fie conducere fără permis, fie conducere sub influența alcoolului.

Ancheta de la Colegiul Tehnic Rădăuți are în atenție șpăgi luate la angajare pentru diferite persoane.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Rădăuți, dr. Alina Cigoli, medic specialist medicină de urgență, a declarat că miercuri dimineață la unitatea medicală au venit Jandarmeria, DNA și DGA și „s-au efectuat percheziții atât în cabinetele de consultații, în vestiare, în cabinetele private și la domiciliul unor persoane vizate”. Dr. Cigoli a precizat că în spital activitatea s-a desfășurat în limite normale, inclusiv în UPU, dar „ușor îngreunată în compartimentul internărilor de zi pentru că o persoană a fost ridicată pentru percheziții la domiciliu”. „Nu avem alte informații, așteptăm rezultatul anchetei”, a mai spus purtătorul de cuvânt al spitalului din Rădăuți.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 17 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.