Monitorul de Suceava Campanie

Șoldan și Rîmbu au vizitat fabrica DENIS, au vorbit cu angajații și le-au cerut votul pentru PSD la alegerile prezidențiale și parlamentare

Dana HUMOREANU

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, și primarul municipiului reședință de județ, Vasile Rîmbu, au vizitat fabrica de încălțăminte DENIS, „unul dintre cele mai mari branduri românești și un producător local de succes pe plan național”, după cum a transmis Gheorghe Șoldan, printr-un comunicat de presă.

Acesta a arătat că fabrica, pornită ca o mică afacere de familie în 1985, produce acum atât încălțăminte pentru bărbați și femei, cât și genți și accesorii, având peste 400 de angajați și succesul de care se bucură este un motiv de mândrie pentru suceveni.

„Am vizitat fabrica și am stat de vorbă cu aproape fiecare angajat, de la cei din secții până la cei din birouri, avându-i alături pe soții Ana și Ilie Cornea, artizanii acestei afaceri bucovinene, dar și pe fiul lor mai mic, Denis. 400 de suceveni, femei și bărbați, o bună parte dintre ei lucrând alături de soții Cornea încă de la începuturile fabricii. Le-am cerut tuturor sprijinul pentru cele trei rânduri de alegeri care urmează, pe 24 noiembrie, 1 și 8 decembrie. Deși nici eu și nici dl Rîmbu nu candidăm, avem nevoie de susținere pentru proiectele mari de dezvoltare a municipiului Suceava și a județului Suceava”, a afirmat Gheorghe Șoldan.

Șeful administrației județene apreciază că această zonă „a stat prea mult în loc” și, după schimbarea de putere din 9 iunie, își propune ca administrația social-democrată să facă „o diferență uriașă în următorii patru ani”.

Pentru atingerea obiectivului menționat, Șoldan a afirmat că este nevoie de o echipă cât mai puternică de parlamentari, „care să tragă alături de noi pentru județul Suceava” și de un președinte de stânga, „care să creadă și să susțină valorile noastre”.

„Indiferent de simpatiile politice ale fiecăruia, le-am cerut oamenilor - și mesajul e valabil pentru toți cei care veți citi aceste rânduri - să voteze pentru dezvoltarea județului Suceava”, a mai spus Gheorghe Șoldan.

Comandat de PSD – OJ Suceava

Realizat de SC Interpress SRL

CMF 11240017



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.