Monitorul de Suceava

Șoferul unui autobuz de la TPL Suceava a trecut peste picioarele unui bărbat căzut în stradă

Florin PAIU

Șoferul unui autobuz al societății de transport public local Suceava a fost implicat într-un accident grav, fiind cercetat pentru două infracțiuni, inclusiv părăsirea locului accidentului.

Gravul accident s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 20.15, în Burdujeni, la intersecția dintre Calea Unirii și strada Cuza Vodă.

Din cercetările ulterioare ale polițiștilor de la Biroul Rutieră Suceava rezultă că Pavel R., în vârstă de 48 de ani, din Mitocu Dragomirnei, aflat la volanul autobuzului, pe direcția dinspre artera principală spre strada Cuza Vodă, a trecut cu roțile peste picioarele unui bărbat care se afla întins pe partea carosabilă.

După ce s-a dat alarma la 112, autobuzul implicat în accident a fost găsit de polițiști în parcarea TPL din Burdujeni.

Un tehnician criminalist a găsit urmele impactului autobuzului cu omul. Tot acolo a fost găsit și șoferul, care a declarat că nu și-a dat seama că ar fi accidentat vreo persoană. Șoferul de la TPL Suceava a fost verificat cu etilotestul și nu era băut.

Pietonul implicat în accident a fost transportat de urgență la Spitalul Județean, cu leziuni prin strivire.

Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava continuă ancheta în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul savârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, și „părăsirea locului accidentului”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.