Dan COMAN
Două autocisterne au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc luni dimineață pe E 85, la Vadu Moldovei, din fericire ambele fiind goale, fără încărcătură.
Accidentul s-a produs după o coliziune față-spate, mai pe românește după ce șoferul din spate a intrat în mașina din față.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că un șofer în vârstă de 53 ani, din Grănicești, în timp ce conducea un vehicul greu cu semiremorcă, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autocisterna Mercedes care circula în fața sa, cauză din care, într-un moment de neatenție, a intrat în coliziune cu aceasta. Autotrenul Mercese era condus de un șofer în vârstă de 58 ani, domiciliat în Adâncata.
Pompierii militari care au intervenit de urgență la fața locului au constatat că șoferul vehiculului din spate este încarcerat.
Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost extras conștient și cooperant, fiind transportat cu ambulanța la Spitalul Fălticeni.
La spital, șoferului i s-a stabilit diagnosticul preliminar de „contuzionat accident rutier”.
Ambii șoferi implicați în accident au putut fi verificați cu etilotestul și aveau alcoolemii 0.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.