Monitorul de Suceava

Singurul nea Gigi din fotbalul românesc

Gabriel MANȚĂ

Fapt rar, am fost în asentimentul celor de la DigiSport care au titrat pe burtieră că începe o nouă eră în Liga Campionilor. Și eu sunt curios de cum va decurge această toamnă europeană. Nimic nu e cert, nu știi ce va urma dacă nu te uiți pe program. Ai ditamai clasamentul, ca să faci calcule trebuie să consulți programul etapă de etapă. De fapt, nici nu se pot numi calcule, ci proiecții. Presupun că e ”moartea” pariorilor ălora aplicați. Ghilimele sunt obligatorii la substantivul moarte, atunci când adevăratul nea Gigi trece hotarul. Gheorghe Mulțescu a jucat fotbal când eu eram prea fraged pentru a înțelege substratul jocului, dar l-am întâlnit mulți mai mai târziu, într-o competiție de amatori. Puteam coopta o "vedetă" şi un fan dinamovist l-a adus pe el. Avea peste 60 de ani, era la fel de subțire cum e Belodedici, păreau din aceeași stirpe. De asemenea, era şi foarte uman. Mai întâi ne-a privit la joc şi ne-a dat câteva sfaturi. M-a dat exemplu, deci era clar că se pricepea... Glumesc, dar fără a deforma realitatea. Era un teren groaznic de denivelat, greu se putea controla mingea. Dar când a intrat nea Gigi la coordonare, hazardul s-a estompat. Cu linişte, cu ştiință, mingea se potolea şi se ducea unde o trimitea el, "cu stopul pus". Magic. Și totodată neașteptat, îi știam pe alții de mingicari. În retrospectivele  oferite de televiziunile de sport am revăzut golurile cu Hamburg, din Liga Campionilor ediția 1983-1984, numită atunci, pe bună dreptate, Cupa Campionilor – căci participau numai echipele campioane. Pe cel de la peste 35 de metri îl știm aproape toți, însă pe celălalt, din deplasare, l-am cam uitat. Și e păcat. Se găsește acolo toată esența fotbalului. Demarcare, preluare, protejare, fentă, dribling. După toatea astea, finalizarea devine banală, în poarta goală.

Gigi Mulțescu a avut și o carieră de antrenor, una mult subestimată. I se spunea ”SMURD”, dar asta e prea puțin pentru ceea ce ar fi putut realiza. Bunul-simț îl împiedica să se autoetaleze, cum fac unii antrenori de marketing. Nu-i nimic, a plecat, vor putea alții să ocupe tot locul.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.