Monitorul de Suceava

Și-a amenințat și înjurat concubinul după ce acesta a cerut ordin de protecție

Sandrinio NEAGU

Relație cu năbădăi între o femeie în vârstă de 50 de ani și concubinul acesteia, în vârstă de 47 de ani.

Miercuri după-amiază, bărbatul s-a prezentat la Secția de Poliție Burdujeni, unde a reclamat că femeia alături de care trăiește l-a amenințat și l-a înjurat.

Între cei doi au mai existat, cel mai probabil, și alte momente tensionate, motiv pentru care bărbatul a mers miercuri dimineață la Judecătoria Suceava, unde a solicitat emiterea unui ordin de protecție prin care concubina să primească o serie de restricții.

Femeia a aflat după-amiază de acest demers și imediat a pus mâna pe telefon, unde l-a făcut albie de porci de bărbat.

După sesizarea depusă la Poliție, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ”amenințare”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 27 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.